Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA au evitat „prăpastia fiscală“. Peste două luni urmează noi dispute

Publicat in Ziarul Financiar, joi 3 ianuarie 2013 ·

Congresmenii democraţi şi republicani din Washington au ajuns la un acord de urgenţă pentru evitarea "prăpastiei fiscale", o serie de măsuri de austeritate care ar fi intrat automat în vigoare la începutul anului.

Totuşi, problema esenţială de reducere a deficitului a rămas nerezolvată, iar conflictele politice vor continua să-şi arunce umbra asupra fragilei reveniri economice şi în 2013, scrie Associated Press.

Dacă "prăpastia fiscală" nu era evitată, economia SUA ar fi intrat în recesiune, trăgând după ea şi economia mondială. SUA se aflau pe drumul către "prăpastie" din cauza expirării iminente a unor facilităţi fiscale introduse în timpul administraţiilor Bush şi Obama.

În plus, începutul anului 2013 ar fi adus şi tăierea cheltuielilor guvernamentale cu 110 miliarde de dolari, în baza unui acord bipartizan din 2011. Acordul încheiat în timp ce congresmenii se certau pe limita de îndatorare a SUA prevedea reduceri drastice de cheltuieli tocmai pentru a determina formarea unui consens asupra unor alternative de reducere a deficitului bugetar.

O victorie pentru preşedintele Barack Obama, reales în noiembrie, este că republicanii au acceptat, strângând din dinţi, să mărească taxele pentru cei mai bogaţi dintre ame­ricani. Bugetul de stat va încasa astfel 620 miliarde de dolari în plus, în următorii zece ani, din impozite mai mari pe veniturile de peste 400.000 dolari pe an şi din eliminarea deductibilităţii unor cheltuieli.

Planul promovat însă de Obama în campania electorală prevedea însă un prag de 200.000 de dolari pe an peste care americanii ar fi plătit taxe mai mari.

Pieţele financiare au primit cu bucurie vestea că "prăpastia" a fost evitată măcar temporar. Indicele S&P 500, determinat în funcţie de valoarea celor mai mari companii listate americane, a crescut cu 1,5%. În Europa, indicele FTSE

100 al bursei de la L

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 2 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 2 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

George Tuță, despre Clotilde Armand: Se laudă în 4 ani de zile cu o GROAPĂ pe care o sapă acuma într-un cartier din nordul Capitalei

Gandul acum o ora
George Tuță, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 1, a declarat pentru reporterii Gândul.ro că actualul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reușit să sape nici măcar o groapă pentru a construi o școală în sector, în condițiile în care

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 2 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 3 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 2 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 3 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Digi cumpără majoritar Telekom Romania Mobile Communications de la greci

HotNews acum 29 minute
Grupul românesc de telecomunicații Digi, controlat de omul de afaceri bihorean Zoltan Teszari, urmează să cumpere majoritar rețeaua Telekom Romania Mobile Communications S.A. de la Hellenic Telecommunications Organization S.A., potrivit unui acord d

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum 3 ore
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

live de la 21:00 Julia Riera - Irina Begu » Duel în turul 1 la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (33 de ani, 127 WTA) debutează azi la Roland Garros 2022. Va juca în turul 1 contra argentiniencei Julia Riera (21 de ani, 116 WTA). Meciul va începe la ora 21:00 și va fi liveSCORE pe GSP.RO.

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°