SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
La o paranghelie culturală, din categoria celor la care mă duc doar când n-am de ales, am fost provocat la dialog de un tânăr a cărui înfăţişare era în sine o provocare. Zvelt şi arătos ca un torrero, dar îmbrăcat cu o manta lungă din piele neagră, tânărul era imaginea de manual a ţiganului şcolit şi avut, care face din condiţia sa de ţigan un motiv de snobism ultras.
Parcă ar fi intenţionat să-i oblige pe toţi cei prezenţi la o întrebare stânjenitoare de genul: Ei, ce aveţi de zis despre un ţigan ca mine?
Tot ce purta era scump şi de cea mai bună calitate. Părea coborât dintr-o telenovelă sud-americană cu descendenţi indieni care, evoluaţi până la statutul de directori de bănci sau înalţi funcţionari de ministere, insistă să vină la slujbă sau în societate în straie tradiţionale.
I-am luat-o înainte zicându-i: Dumneata ai fost ţigan, dar nu mai eşti. Ştii că nu pot să fac abstracţie de costumaţia asta a dumitale, de platou de filmare. Dacă ai fi parlamentar şi ai vrea să reprezinţi etnia, prefăcându-te că încă mai suporţi vizaviurile românilor cu ţiganii, te-aş denunţa de impostor. Dumneata ai făcut o facultate, duci un trai urban de calitate, nimic nu te mai obligă la obiceiurile etniei, doar că nu ai găsit o cale de frondă mai inspirată. Eşti un fost ţigan, care, din nişte motive intelectuale, o mai face pe ţiganul.
Mai avusesem de-a face cu foşti ţigani, care trăgeau un anume folos psihologic din prejudecata că ţiganul nu se schimbă. Toată lumea se schimbă. De ce ar face ţiganii excepţie? Unora le convine să stea cu fundu-n două luntri. Că există comunităţi ai căror şefi practică o îndărătnicie socială de natură să le consolideze poziţia în ţigănime e un adevăr ce nu mai trebuie demonstrat.
Există însă 1.000 de feluri de ţigani cum există şi 1.000 de feluri de r
