Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un autoturism Suzuki pentru a spăla „ruşinea” unei fete de 12 ani

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 august 2013 ·

Nu este o glumă, ci realitatea care s-a petrecut în cazul minorei în vârstă de 12 ani, din Suceava, care ar fi întreţinut timp de şase luni de zile relaţii sexuale cu un bărbat în vârstă de 34 de ani, anchetă care este în plină desfăşurare în momentul de faţă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Tudor Ganea, acum în vârstă de 35 de ani, angajat ca asistent la Spitalului Judeţean Suceava, cercetat pentru act sexual cu un minor, a vândut către mama minorei, printr-un act de vânzare-cumpărare, un autoturism Suzuki Vitara, cu suma de 4.000 de euro.

Nici vorbă însă ca femeia să-i fi dat vreun leu, după cum a declarat chiar ea pentru Monitorul de Suceava. Maşina se află şi acum în curtea familiei Dumitru, din care provine minora, o familie de etnie romă care locuieşte în zona Mirăuţi din municipiul Suceava.

„Maşina e dată pentru ruşinea fetei. Aşa au spus de la început şi el (n.r. - Tudor Ganea), şi tatăl său, Constantin Ganea. Mi-au vândut-o cu contract de vânzare-cumpărare, tatăl lui mi-a şi zis: . Nişte treburi care nu sunt corecte. Maşina a rămas aici, în curte la noi, şi acum”, a declarat Maria Dumitru, mama minorei.

Femeia, mamă a 11 copii, cea mai mică fiind minora care a fost victimă în acest caz, este foarte supărată că ancheta nu a făcut progrese, cel puţin din punctul ei de vedere. Deşi a luat maşina, ea fiind cea care apare în actul de vânzare-cumpărare, femeia susţine că nu vrea bani, ci ca Tudor Ganea să fie pedepsit pentru fapta sa.

„Durează prea mult, de nouă luni de zile sunt purtată pe drumuri, la poliţie, la Parchet şi invers. Gândiţi-vă că fata avea 12 ani, mai avea puţin şi implinea 13... aşa cadou i-a făcut. Ei se întâlneau de şase luni de zile, dar noi, familia, nu am ştiut nimic până când el a violat-o. Fata, săraca, i-a zis că e prea mică pentru aşa ceva, dar nu a putut scăpa”, susţine Ma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 13 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 26 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°