Nu Sidney Poitier, ci Anja Andersen. Surpriza pregătită la Oltchim pentru grupele principale ale Ligii Campionilor. Un experiment inedit şi promiţător,
În anul Olimpiadei de la Beijing, venită în România pentru cîteva meciuri amicale, antrenoarea-legendă a Norvegiei refuza aproape chirurgical o eventuală propunere de a prelua o echipă de la noi. "Nu, nu cunosc nimic din cultura românilor. Ca să vin aici ar trebui să ştiu mai multe lucruri, nu doar despre potenţialul jucătoarelor. Nu ştiu dacă m-aş adapta aici, aşa că prefer să rămîn în Norvegia", spunea Marit Breivik într-un interviu pentru Gazetă. Între timp, după ce a cîştigat tot ce se putea cu "naţionala" sa, ea s-a retras de pe bancă. Nu mai are ce refuza şi nici accepta.
Un răspuns atît de tranşant poate irita un pic, însă nu e lipsit de logică. Ca să aştepţi rezultate pozitive în ceea ce faci, indiferent că asta înseamnă a pregăti o echipă de handbal, a fi bucătar într-un restaurant de lux sau a lucra pe un şantier, trebuie să te simţi comod în mediul respectiv. Aşa ar fi ideal. Breivik n-a acordat nici o şansă acestui risc potenţial. Anja Andersen şi l-a asumat după doar o zi şi jumătate petrecută în România, la Oltchim.
Nu-i vorbă, mai fusese aici. În 1997, venea la Rîmnicu Vîlcea în calitate de jucătoarea numărul unu a lumii, la o ediţie a Trofeului Carpaţi care rămîne cea mai puternică din istorie, cu Danemarca, Rusia şi Germania pe lîngă reprezentativa noastră. A stat la hotelul Alutus, a gustat poate o gură de zaibăr la banchetul de final, a primit aplauze din partea unui public care ştie handbal.
A mai fost în martie 2003, cînd deja făcuse din Slagelse o adevărată echipă europeană. Atunci a eliminat Oltchimul în "sferturile" Cupei EHF, după două victorii. Peste alţi trei ani, în iunie 2006, era antrenoarea "naţionalei" Serbiei şi Muntenegrului. Mai tu