Unul din trei români ţine cură de slăbire. Sau, mă rog, dintre românii pe care-i întîlnesc eu. E o obsesie naţională, toată lumea vrea să scape de burtă sau de aripioare şi, dacă se poate, asta să se întîmple repede, repede. De fapt, e deja o competiţie. Acasă, la serviciu sau la sala de sport, toţi călăresc cîntare, schimbă informaţii despre regimuri-minune sau anunţă victorii istorice în lupta împotriva kilogramelor: Patru în două săptămîni cu reţeta din Cosmo! Cinci în şapte zile cu regimul din Avantaje! Şase într-o lună datorită lui Montignac, da-i-ar Dumnezeu sănătate! Pentru a obţine mult rîvnitele exclamaţii admirative de genul Vai, ce-ai slăbit, dragă!, există, în linii mari, trei metode clasice: înfometarea (denumită ştiinţific regim hipocaloric), metoda hrănirii disociate şi... ciorba de varză. Avem grăsuţi care înghit toată ziua un biscuit şi o măslină, supraponderali pentru care cuvîntul mîncare e istorie, fiind înlocuit cu explicaţii savante despre glucide, proteine, lipide sau fibre şi, în fine, obezi consumatori de cazane cu ciorbă de varză. Marea provocare începe, cum altfel, înaintea sezonului estival şi o dată cu apariţia ridichilor de mai. Din acel moment, se declanşează isteria: friptura şi cartofii prăjiţi trec la index, prăjiturile rămîn o dulce amintire, iar pîinea, ah, pîinea, dacă s-ar putea, ar trebui eliminată şi din dicţionare! Toţi grăsunii urăsc pîinea, însă într-un fel aparte, ca pe o femeie adulteră, nu vor s-o mai vadă, dar o mai iubesc încă şi-ar fi dispuşi, cîndva, s-o ierte... În numele sfîntului ideal numit pierdere în greutate, nu e precupeţit nici un efort. Prin urmare, toată lumea face sport. Pentru unii se cheamă mers la sală sau gym. Pentru alţii, mai prozaici, tras de fiare. Cine n-are timp sau bani recurge la ture nesfîrşite prin parcurile cartierului. Alergarea e botezată jogging şi nu poate fi făcută în siguranţă d