Cartea lui Dumitru Vacariu cade cum nu se poate mai bine in aceste zile cind se discuta intens despre dosarele de la Securitate si despre Legea lustratiei. Copilaria si adolescenta mea - si a tuturor celor din aceeasi generatie - au coincis cu "nasterea" (din duhul cel rau), cresterea si, mai apoi, batoasa impamintenire a unei "culturi" de import, care se chema comunism, socialism sau cam asa ceva. Altfel spus, o spaima, o "stafie" (aveam sa aflu mai tirziu), care intrasera in casele si-n sufletele oamenilor, le tulburau rinduielile si le schimbau vietile. Copil fiind, cum percepeam aceasta intruziune? La scoala, de pe pereti, se binoclau la noi portretele "marilor dascali", niste barbosi si mustaciosi cu nume greu de pronuntat. In satul nostru numai preotul purta barba, dascalul era intotdeauna bine ras si tuns... Or fi fost, cei de pe pereti, bunicii dascalului? Ticu Tiganu, omu' de serviciu de la scoala, care nu terminase 4 clase primare, devenise ceva caruia i se spunea "secretar de partid"; frate-su, ceva mai scolit si mai spalatel, fusese trimis la niste cursuri rapide de "perfectionare" si saltase repede-n functii, fiind ceva scula pe la raionul de partid. Venea mai apoi in sat, impreuna cu alti sarantoci (zicea tata), sa ne puna sechestru pentru ca n-am dat cotele la stat, sau sa-l lamureasca pe tata sa treaca la colectiva. In astfel de imprejurari, cind prindeam de veste, ne ascundeam cu totii in casa si incuiam usile. Forfoteau furiosi prin jurul casei, bateau in usa si in geamuri: "Hai, mosu' Ghita, strigau, hai, deschide, stim ca esti acasa!". Noi taceam milc, chiar si iedul (fratele) cel mic invatase lectia, stia ca nu trebuie sa te lasi pacalit de bunele intentii ale lupului. Uneori luau animalele pe care le gaseau prin curte si le minau spre un ocol unde era ca pe corabia lui Noe: cai, oi, vaci, porci, capre, pasari, intr-o devalmasie si o galagie de t