Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatul gardienilor publici a ajuns la Strasbourg

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 27 iunie 2001 ·

Povestea incurcata a sindicatului constituit acum mai bine de patru ani de citiva angajati ai Corpului Gardienilor Publici Galati a luat dimensiuni impresionante. Dupa ce instantele judecatoresti s-au opus acordarii personalitatii juridice acestui sindicat, dosarul a ajuns pe rolul Curtii Europene de la Strasbourg. In tot acest timp, liderul acestui sindicat si alti membri au fost "pusi pe liber", pentru ca, in urma cu o saptamina, ultimul dintre sindicalistii care mai activa in Corp sa se trezeasca dat afara. Fostii gardeni sustin ca motivul acestor concedieri se datoreaza luptei sindicale, insa seful Corpului Gardienilor Publici, Iulian Chivu, afirma ca le-a desfacut contractele de munca pentru ca au fost sanctionati de prea multe ori sau ca nu mai corepundeau postului in care au fost incadrati. Conflictul dintre o parte dintre angajatii Corpului Gardienilor Publici si conducerea acestei institutii a izbucnit acum mai bine de patru ani, atunci cind citiva gardieni au decis sa infiinteze un sindicat. La inceputul anului 1997, acestia au inaintat la Judecatorie o cerere de acordare a personalitatii juridice, actiune care a fost reprezentata in instanta de liderul sindicatului, Catalin Stan. Decizia subordonatilor sai l-a suparat rau pe seful Iulian Chivu, care s-a opus din rasputeri infiintarii acestui sindicat, motivind ca angajatii sai sint subordonati Prefecturii sau ca institutia face parte din categoria celor militarizate. Acestea au fost de altfel si motivele pentru care, la 26 martie 1997, Judecatoria a respins aceasta cerere. Din acel moment a izbucnit un adevarat razboi intre gardienii-membrii de sindicat si Iulian Chivu, conflict care nu s-a stins nici pina acum. Curtea de Apel a sustinut cauza gardienilor La scurt timp de la pronuntarea acestei sentinte, sindicatul gardienilor a atacat hotarirea la Tribunal, insa judecatorii acestei instante au dispus pent

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 5 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°