Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a PSD, deputatul Andrei Dolineaschi, s-a întâlnit, vineri, cu omologul său din PNL, Florin Ţurcanu, pentru a analiza situaţia din structurile locale ale USL. Copreşedinţii USL Botoşani au convenit "un set de principii politice", pentru ca în relaţiile dintre filialele PNL şi PSD să "nu mai existe derapaje".
Derapajele, sancţionate
"A fost necesar acest dialog, pentru că în această perioadă nu avem nevoie de disensiuni politice, pentru că judeţul Botoşani are nevoie de foarte multă concentrare a tuturor forţelor politice pentru a realiza ceea ce am spus în campania electorală. A fost un conflict bazat pe puncte de vedere diferite, dar aceste lucruri vor intra pe un făgaş normal', a declarat Dolineaschi, citat de Agerpres.
Liderii filialelor PSD şi PNL au convenit ca orice divergenţă de opinie între membrii celor două partide să fie discutată în interiorul USL, fără atacuri mediatice reciproce.
"USL este o construcţie politică solidă şi cred că ce se va întâmpla în perioada următoare o să dovedească cetăţenilor că suntem oameni politici care vrem să facem ceva pentru judeţul nostru", a afirmat Andrei Dolineaschi.
Întâlnirea dintre copreşedinţii USL a avut loc la două zile după ce viceprimarul liberal al municipiului Botoşani, Viorel Iliuţă, a demisionat din funcţie din cauza unor divergenţe cu primarul Botoşaniului, social-democratul Ovidiu Portariuc.
Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a PSD, deputatul Andrei Dolineaschi, s-a întâlnit, vineri, cu omologul său din PNL, Florin Ţurcanu, pentru a analiza situaţia din structurile locale ale USL. Copreşedinţii USL Botoşani au convenit "un set de principii politice", pentru ca în relaţiile dintre filialele PNL şi PSD să "nu mai existe derapaje".
Derapajele, sancţionate
"A fost necesar acest dialog, pentru că în această perioadă n