Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţist bulgar încătuşat la Vama Veche

Publicat in Adevarul, luni 27 iunie 2011 ·

Doi poliţişti de frontieră, unul român şi celălalt bulgar, au fost prinşi aseară, în timp ce luau mită de la un şofer care dorea să intre în Bulgaria fără actele auto necesare. Şoferul era investigator sub acoperire al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Flagrantul a fost organizat de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) la punctul de trecere a frontierei de la Vama Veche. Ofiţerul s-a prezentat la ora 21.00, la ieşirea spre Bulgaria, la volanul unei maşini cu inspecţia tehnică expirată. El nu avea nici procură specială din partea proprietarului pentru scoaterea maşinii din ţară.

Iniţial, poliţistul de frontieră român, Cristian Penescu, s-a prefăcut că e incoruptibil. „Haideţi, dom'le, mă gândeam să vă rog să...", i-a spus ofiţerul sub acoperire când i s-au cerut actele la control. „Să ce? Să nu-mi fac treaba? Bravo!", a replicat Penescu. El i-a dat actele colegului bulgar, Marian S., şi i-a făcut semn şoferului să rezolve situaţia cu acesta. Bulgarul a lăsat să se înţeleagă că aşteaptă ceva în schimbul actelor, iar ofiţerul DGA i-a înmânat suma de 70 de euro. După primirea banilor, bulgarul i-a restituit documentele şi l-a lăsat să intre în Bulgaria. „Şi eu ce fac dacă mă mai opreşte careva? Ce le spun? Spun că am vorbit cu colegu'? Cum îl cheamă?", a întrebat anchetatorul după ce a dat şpaga.

În clipa în care anchetatorii au intervenit poliţistul bulgar a încercat să fugă, bruscând un ofiţer Anticorupţie şi aruncând banii pe jos. El a fost însă prins şi încătuşat. Cristian Penescu e cercetat în stare de libertate pentru abuz în serviciu, iar cel bulgar - pentru complicitate la abuz în serviciu. Alţi patru poliţişti de frontieră de la Vama Veche sunt cercetaţi în acest caz.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 25 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 32 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 47 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Motivul pentru care 16 soldați ucrainieni vor fi înmormântați într-o groapă comună, la Cernăuți

Ziare.com acum o ora
Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, la Cernăuţi, în vestul ţării, va fi amenajată o groapă comună pentru 16 soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care au fost ucişi într-un raid aerian, la 11 martie 2022, în Ludvinivka, în regiunea K

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°