Mariana Gorczyca
Cheful nu se organizeaza, vine de la sine
Editura Polirom, Iasi, 2005, 187 p.
Sa pui un filolog sa scrie un roman poate fi riscant. Nu e o regula, dar sint destule exemple de naratiuni facile, dezlinate si doldora de referinte livresti care sa sustina aceasta ipoteza. Textele unor astfel de autori devin simple ocazii de a etala ceea ce au invatat, cu sirg, pe bancile facultatii, asa incit studentii silitori in umanioare avanseaza in grad, arzind etapele, si se transforma peste noapte din cititori ruminind tacticos pe sofa in scriitori cu patalama.
E greu, intr-adevar, sa scrii un roman prefacindu-te ca nu esti un cititor profesionist, cu mintea mobilata cu teorie literara si gustul pervertit de mode, capabil sa cearna talentul personal de lectia maestrilor. O reteta buna, patentata de altii, nu e in mod automat egala cu un produs reusit, cel mult cu unul mediocru. Dar cind nici reteta nu e „lizibila“ (macar pentru autor), cum e cazul romanului Marianei Gorczyca, cheful de lectura se opreste pe undeva pe la primele pagini. Daca reusiti, totusi, sa duceti lectura pina la capat, nu cautati un sens superior in deznodamint pentru ca el nu exista. What you see is what you get.
N-am avut senzatia, citind romanul Cheful nu se organizeaza, vine de la sine, ca el e scris de o autoare incadrabila, macar cronologic, in generatia optzecista: el pare produs de un congener al Ioanei Baetica sau al Stefaniei Mihalache (o adaug si pe Liliana Corobca, desi comparatia cu ea vizeaza alte aspecte la care voi reveni). Aceeasi scriitura de parada, mixind registrele, mimind ambiguitatea, cu insertii livresti menite sa dea impresia de complexitate, dar sfirsind in insailari cochete, fara miza, pe care nici o interventie paratextuala, cu toata autoritatea ei, nu le poate legitima ca mare literatura. Nu ma pot gindi la altcev
