Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vatmanul unuia dintre tramvaiele care s-au ciocnit în Capitală, cercetat penal

Publicat in Gandul, vineri 2 august 2013 ·

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele vatmanului aflat într-unul dintre cele două tramvaie care s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, mai multe persoane fiind rănite uşor în accident, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai Brigăzii Rutiere.

Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că pe numele vatmanului din tramvaiul care a lovit un altul, staţionat, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Anchetatorii urmează să audieze, la sediul Brigăzii Rutiere, atât victimele accidentului, cât şi mai mulţi martori.

Poliţiştii care au investigat locul accidentului de tramvai au găsit urme de bitum pe una dintre şine, acest lucru fiind luat în calcul la formularea ipotezelor privind posibilele cauze ale incidentului, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, oficiali din Brigada Rutieră.

Bitumul ar fi fost turnat, cu o zi înainte, la pavarea carosabilului, au mai spus sursele citate.

Urmele de bitum au fost găsite pe şina stângă a sensului de mers pe care s-a produs accidentul, respectiv Obor - Piaţa Victoriei.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a precizat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că pentru stabilirea cauzelor accidentului, la nivelul regiei s-a numit o comisie care va analiza incidentul, iar până la sfârşitul zilei va prezenta concluziile şi va propune măsuri.

"Colaborăm cu Poliţia pentru culegerea tuturor informaţiilor care ne vor permite să stabilim factorii implicaţi şi cauzele, inclusiv cele legate de starea căii de rulare", au mai spus reprezentanţii RATB.

Accidentul s-a produs în intersecţia Şoseaua Ştefan cel Mare - Calea Dorobanţi, la ora 6.10, când, pe sensul Obor - Piaţa Victoriei, un tramvai al liniei 46 a lovit din spate un tramvai al liniei 1 care staţiona.

Mai multe persoane au fost rănite uşor în urma accidentul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°