Tânăra îşi doreşte să devină profesoară de spaniolă însă până atunci îşi delectează clienţii cu băuturi savuroase, care de care cu nume mai trăsnite.
Când intri într-un bar te aştepţi ca în spatele tejghelei cel care prepară băuturile să fie un bărbat. În Flame Pub din Piteşti situaţia stă altfel. O tânără de 24 de ani e cea care amestecă băuturile tari în cocktailuri savuroase, demonstrând că meseria de barman poate fi practicată la fel de bine şi de o femeie.
Se spune că nevoia te învaţă. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Andreei Epecu, căreia nici prin cap nu i-ar fi trecut că va deveni barmaniţă şi va învăţa să combine atât de bine băuturile. Tânăra a început cu un job de vară în timpul facultăţi având nevoie de ceva bani de buzunar. A ales să se angajeze ca ospătăriţă şi cum meseria nu i s-a părut foarte grea, a început să-i placă.
A ajuns barman dintr-o întâmplare
Întâmplător a ajuns şi în spatele tejghelei, barmanul din localul în care lucra fiind liber în ziua respectivă şi cum clienţii cereau un cocktail, Andreea a fost nevoită să pregătească unul. Cu emoţie şi stângăcie, a respectat reţeta întocmai şi a preparat un cocktail reuşit. Aşa a prins gustul meseriei de barman şi a renunţat la cea de ospătăriţă în favoarea artei de a combina băuturile.
A furat meserie de la colegi, a încercat reţete de pe net şi chiar a creat propriile reţete. Astfel, când o întrebi de cocktailuri, începe să îţi înşire o listă întreagă de băuturi cu nume exotice.
„E ceva ce îmi place. La început am lucrat după reţete stricte şi apoi am făcut un meniu. La cererea clienţilor combin băuturile, aşa din cap, dar în general mă inspir de pe net. Mai încerc reţete noi, dar le testez numai pentru mine„, spune barmaniţa.
Vrea să predea limba spaniolă
Andreea îşi doreşte să devină profesoară de limba spaniolă peste câţiva