La sfârșitul acestui an, turiștii amatori de experiențe inedite se vor putea caza într-un hotel de 5 stele amenajat pe un iaht, potrivit CNN Travel.
Sunborn Iaht Hotel, al cărui construcție a costat 200 de milioane de dolari, va fi ancorat permanent în portul Ocean Village Marina din Gibraltar și le va oferi clienților săi servicii de cinci stele.
CLICK PE IMAGINI PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO
Super-iahtul, înalt cât o clădire cu șapte etaje, cuprinde 189 de camere, săli de gimnastică și spa, mai multe lounge-uri și săli de conferințe, precum și o sală de bal. SUMARUL ARTICOLULUI Cum arată IAHTUL-HOTEL cu servicii de 5 stele | GALERIE FOTOFOTO 1FOTO 2FOTO 3FOTO 4FOTO 5FOTO 6
În ceea ce privește prețul unei nopți de cazare, acestea vor varia de la 300 la 3.000 de dolari.
Iahtul, construit în Malaezia, va fi ancorat cu ajutorul a șase brațe hidraulice, fiecare cântărind opt tone.
Oaspeții vor urca pe iaht printr-un tunel de sticlă și, odată ajunși la bord, se vor simți ca într-un hotel de cinci stele de pe uscat, dă asigurări Brian Stevendale, directorul companiei Sunborn Gibraltar.
Primul iaht-hotel al companiei a fost Sunborn Princess, ancorat în 2002 în resortul Naantali Spa din Finlanda. Reprezentanții companiei susțin că asemenea hoteluri-plutitoare ar putea fi amenajate în Londra și Barcelona. citeşte şi FOTO 1