Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profilul lui Mihail Boldea, făcut de presa locală: „Un celibatar de top, însurat cu tribunalul”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 martie 2012 ·

Avocatul Mihail Boldea, deputat independent de Galați, și-a făcut în oraș o imagine de băiat cuminte. Acum câțiva ani, jurnaliștii îl descriau ca fiind „un celibatar de top, însurat, din păcate, cu tribunalul”. Astăzi însă, Boldea a fost adus la DIICOT Galați, făcând parte dintr-un grup acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Afacerile se făceau cu terenuri.

Ziarul „Viața liberă” din Galați a descoperit, în urmă cu câțiva ani, latura „fermecătoare” a deputatului Mihail Boldea. În cuvinte mari, ziariștii scriu că avocatul are o viață tihnită: „Unii spun că ar fi copilul minune al baroului gălăţean, alţii îl cred apărătorul interlopilor.

Cert este că, la numai 29 de ani, a apărat cu succes nume grele cu tinichele penale legate de coadă. Mihai Boldea, căci despre el este vorba, nu se consideră nici una, nici alta, ci pur şi simplu un avocat care îşi face treaba.

În rest, trage zilnic de fiare, are pistol cu gaze, deşi nu ştim la ce-i foloseşte fiindcă are centura neagră la Aikido; nu fumează, nu bea cafea, în timpul liber colindă munţii, se azvârle în cascade îmbrăcat în neopren şi aspiră la brevetul de scufundător. Este, fără îndoială, unul dintre celibatarii de top ai oraşului, însurat din păcate, aşa cum singur spune, cu tribunalul”, scria cotidianul „Viața Liberă”.

În același articol, Mihail Boldea preciza că vine din „clasica familie comunistă de intelectuali”. Mama lui este profesoară, iar tatăl inginer la Combinat. Deputatul mai are doi frați, ambii fiind medici.

„Ponderea clienţilor mei erau oameni acuzaţi de diverse fapte grave şi se spunea că sunt avocatul lumii interlope. Era vorba lumii, nu a mea! E impropriu spus lume interlopă. E o lume specială a lor, a băieţilor... Nu am avut astfel de legături. În momentul în care vine la tine, indiferent de statutul lui socio-economic, e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 9 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 5 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 7 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 8 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 9 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 8 ore
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și două de argint

HotNews acum 7 ore
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu nouă medalii în 11 probe (șapte de aur și două de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture allian

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°