Asa ca mai bine cu Bucurestiul nostru, atit de iubit dar si atit de hulit mai de toti, decit cu mamutul blindat de la Soare Rasare. Capitala ar trebui sa defineasca - in mic - tara, natia, cu tot ce presupun acestea: chintesenta insasi. Dar se intimpla asa? Cine-i poate refuza, de pilda, Parisului statutul predestinat? Poate, doar insisi francezii, cei ce nu stau in Paris, ci in alte mari orase ale Frantei, indrituite, de altfel, sa aspire, sa fi aspirat cindva la prioritate. N-a fost sa fie. Cum si Iasului nu i-a fost sa fie - el - capitala tarii. Cedind unui Bucuresti mult mai intrepid, mult mai impunator, mult mai siret. Pe drept/pe nedrept. Din Micul Paris de altadata n-a mai ramas mai nimic. Poate, doar, niste strazi - de altfel minunate - ce mai pastreaza - eroic - regretata patina. Sint multumiti bucurestenii insisi de capitala lor? Defel. O recenta emisiune radio - gen "De vorba cu ascultatorii" - i-a prizat pe cei ce traiesc realmente intr-un Bucuresti al tuturor posibilitatilor dar si al tuturor reprosurilor. Nu a existat mai nimeni care sa remarce si partea buna a orasului de-acum, cea dornica sa se alinieze modernitatii europene. Incercarile moderatorului de a inclina si in aceasta parte au fost minime ca rezultat: cine intra pe post isi deserta mai toata tolba cu resentimente, lasind impresia ca traieste intr-un loc ce a fost cindva extrem de frumos, acum insa la discretia celor cu bani, insensibili la dorita efigie unica a orasului. Tonusul resentimentar in chestiune nu e singurul, daca urmarim sondajele curente privind mediul public, parlamentul, partidele, de ce nu si turbulentul futbol. Daca am incerca o sinteza cit de cit exacta a majoritatii celor care - invitati - se pronunta asupra orasului in care traiesc, am obtine aceeasi tonalitate pesimista, atit de la moda dupa caderea dictaturii. Pastrindu-se astfel impresia ca mai bine era in dictatura. N