Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Susţinut de stat, ipotecarul bifează încă un an de creştere. Creditul de consum continuă să meargă la vale

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 1 februarie 2012 ·

Ipotecarul a bifat încă un an de creştere în 2011, susţinut de finanţările acordate cu garanţia statului, în timp ce la creditele de consum rambursările au fost în continuare mai mari decât vânzările noi.

Soldul creditelor acordate de bănci pentru achiziţia de locuinţe s-a majorat cu echi­valentul a un miliard de euro pe parcursul anului trecut şi a ajuns la 7,75 mld. euro, potrivit datelor BNR.

Creditul ipotecar a fost susţinut în perioada de criză de programul "Prima casă", astfel că în ultimii trei ani volumul total al finanţărilor s-a majorat cu 50%. Creşterea soldului reflectă destul de bine vânză­ri­le noi, în contextul în care aceste credite sunt acor­da­te pe termen lung, iar rambursările sunt nesemnificative.

"Am analizat mai multe oferte, dar în cele din urmă am optat pentru un credit «Prima Casă». Dobânda scăzută şi nivelul mai mic al avansului au fost factori decisivi în luarea deciziei finale. Procesul de acordare a creditului a durat însă destul de mult", spune Mihaela, 28 de ani, care a luat un credit "Prima casă" în vara lui 2011.

Creditele acordate cu garanţia statului au depăşit 800 mil. euro anul trecut, bancherii reuşind să vândă puţine produse din oferta proprie pentru care clienţii aveau nevoie de un avans de trei-patru ori mai mare. De la începutul programului, în iunie 2009, s-au dat peste 55.000 de credite cu o valoare cumulată de 2,3 mld. euro.

La sfârşitul lunii septembrie existau 218.000 de credite ipotecare în derulare, cu 60.000 de conturi mai mult decât în decembrie 2008, când efectele crizei începeau să-şi facă simţită prezenţa pe piaţa locală.

Bancherii se aşteaptă ca împrumuturile garantate de stat să fie preferate de clienţi în continuare pentru că băncile nu vor mai putea să vândă de luna aceasta ipotecare clasice în valută cu avans mai mic de 25%. Noile restricţii impuse de BNR nu se

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 3 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 3 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum o ora
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 4 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°