Portretul ca operă de artă a apărut în pictura românească la începutul secolului XIX, când influenţa occidentală şi-a făcut simţită din ce în ce mai mult prezenţa la noi. «Portret de copil în costum de epocă», anonim, din Colecţia Muzeului Judeţean de Artă Prahova, restaurat

Portretele prezente în expoziţia de la Muzeul Naţional Cotroceni, “Primitivii picturii româneşti”, al cărei vernisaj a avut loc la 23 octombrie şi va fi deschisă publicului până la 9 noiembrie, sunt semnate de J. Schoefft, Niccolo Livaditti, Anton Chladek, Constantin Lecca, Ion Negulici şi Mişu Popp. În expoziţie figurează 17 tablouri, dintre care cinci sunt restaurate de colectivul Laboratorului de Restaurare Pictură şevalet din cadrul Muzeului Naţional Cotroceni.

ŞEVALET. Până în secolul al XIX-lea, singura artă atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească se crea doar în cadrul religios. Artiştii primei jumătăţi a secolului al XIX-lea au fost cei care au impus în Ţările Române pictura de şevalet. Portretele, atunci când există, sunt numai ale unor ctitori sau donatori şi nu caută să redea asemănarea acestora, ci să exprime pioşenia şi poziţia socială. Boierii şi boieroaicele erau nerăbdători să se vadă imortalizaţi mai mult sau mai puţin conform cu realitatea. Pictorii de la sfârşitul secolului al XIX-lea, “primitivii” picturii româneşti moderne, aşa cum îi numesc criticii de artă, erau foşti zugravi de biserici şi meşteri iconari. Ei se îndepărtează de restul meşterilor, de “zugravii de gros” în 1787, şi creează breasla lor, cea a “zugravilor de subţire”, devenind, în lumea târgoveţilor, personalităţi, iar îndeletnicirea lor reprezenta o profesie respectabilă. Meşterii luptă să dea uitării canoanele bizantine, dar portretele executate de ei le dau de gol stângăcia. Uimitor este că aceleaşi stângăcii se întâlnesc şi în lucrările unor meşteri străini, care studia