Mesajul a fost trimis. Multumesc!

18 profesori din ţară şi din străinătate vor evalua activitatea Universităţii „Ştefan cel Mare” din ultimii cinci ani

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 16 octombrie 2013 ·

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2013, o comisie a Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior din România (ARACIS), formată din 18 profesori din ţară şi din străinătate, se va afla la Universitatea „Ştefan cel Mare” în vederea evaluării instituţionale, evaluare ce are loc o dată la cinciani.

Ultima evaluare a instituţiei de învăţământ a avut loc în anul 2008, iar în urma inspecţiilor efectuate de comisiile ARACIS, USV a primit calificativul „Grad de ]ncredere ridicat”, acesta fiind cel mai înalt calificativ ce poate fi acordat unei universități în sistemul național de învățământ.

Potrivit prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al USV, evaluarea de la finele acestei luni este cea mai complexă analiză a activităţii universităţii din ultimii cinci ani, comisia desemnată urmărind o serie bogată de indicatori. Totodată, acesta a mai precizat că exigenţa evaluatorilor este una sporită, iar criteriile sunt mai drastice faţă de cele aplicate în urmă cu cinci ani.

Universitatea suceveană a transmis în data de 5 septembrie 2013 un raport de autoevaluare către ARACIS, comisia având rolul de a verifica în ce măsură datele din dosar corespund cu realitatea.

„Se va analiza tot ce s-a întâmplat la USV în ultimii cinci ani. Totodată, vor avea loc întâlniri cu angajatori din Suceava, cu absolvenţi ai instituţiei, cu studenţi. Comisia va urmări evoluţia numărului de studenţi din această perioadă, baza materială, serviciile oferite studenţilor, procentul de absolvire, activitatea didactică, activitatea de cercetare”, a precizat Mircea A. Diaconu, prorector responsabil de activitatea didactică şi asigurarea calităţi.

Mai mult de atât, comisia ARACIS va analiza şi zeceprograme de studiu din cadrul următoarelor facultăţi: Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Istorie şi Geografie, Inginerie Alimentară, Silvicultură, Ştiinţe

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°