Uniunea Europeana are in fata trei scenarii posibile: fie ani grei de austeritate teutonica, fie ani grei de inflatie ridicata dupa "modelul" italian pre-euro, fie ani grei de stagnare, dupa "modelul" japonez. Pentru prima oara in ultimii 12 ani, guvernatorul Isarescu anunta public faptul ca Romania nu mai are ca tinta, intr-un viitor previzibil, aderarea la zona euro. Asta inseamna ca, dupa indelungi eforturi, Banca Nationala nu mai poate mentine artificial un leu mult mai bun decat economia reala pe care o reprezinta. Asa ceva nu se poate decat pe termen scurt, cel mult mediu, dar nu si pe termen lung. BNR-ul a facut-o cu mult succes dupa semi-krahul din 1999, dar probabil ca din 2013 cursul va fi lasat sa se deprecieze, adica sa reflecte determinantele reale ale economiei, pentru a nu se mai cheltui miliarde de euro cu supraaprecierea sa, politica tip ancora antiinflationista pe cursul de schimb. Daca aceasta politica va inceta, dl. Guvernator ne mai da o veste rea: va creste inflatia, valoarea interna a monedei, data de puterea sa de cumparare, fiind strans legata de cea externa. Astfel, dupa 13 ani de dezinflatie, vom avea din nou rate crescatoare, ceea ce am vazut ca ingrijoreaza deja pe reprezentantii FMI. Grabit ca de obicei, dl. Basescu a si propus un nou acord, ceea ce poate insemna un nou imprumut, desi rezerva BNR este inca consistenta, iar efortul de rambursare urias. Vechiul acord nu ne-a adus decat indatorare si scoaterea din tara de catre bancile comerciale, prin reducerea rezervelor minime obligatorii, a circa 7 miliarde de euro. Nu ne-a adus crestere economica si nici reducerea somajului. E adevarat ca un acord cu Fondul iti permite sa te imprumuti de pe piete, de la banci comerciale, la dobanzi cu un procent mai mic decat in lipsa unui acord; e ca o plasa de siguranta. Dar cat o sa ne mai tot imprumutam? Iar dobanzile sunt mari si asa, 6% nu este o