În vechime, masculul cel mai viguros avea toate femelele din turmă. Această axiomă asigura supravieţuirea speciei în junglă: în primul rînd, un mascul bine făcut transmitea gena lui puternică şi puilor, în al doilea rînd, el era cel mai în măsură să apere femela şi puiul de pericole. Supremaţia masculului dominant dura pînă cînd, cu vîrsta, puterile îi scădeau şi îi lua locul un alt exemplar reuşit, tînăr.

Reprezentările pe care le avem astăzi despre relaţia dintre un bărbat şi o femeie sînt încă tributare acestei poveşti ancestrale. Bărbatul dorit de femei trebuie să fie înalt, puternic, eventual musculos şi să i se citească excesul de testosteron pe trup. Dacă are aceste date, va fi în măsură să ducă cu succes specia mai departe.

Între timp însă, situaţia s-a schimbat. Pentru a supravieţui în jungla contemporană, nu mai e nevoie de muşchi. Forţa fizică e bună la Olimpiadă, să ridici haltere - altfel, pentru a ridica obiecte grele există tot felul de maşinării mult mai eficiente. Abilităţile de a învinge un alt bărbat în luptă dreaptă nu te mai ajută să devii lider. Astăzi, semnul distinctiv al virilităţii este bogăţia. Banul ţine loc şi de muşchi, şi de agilitate, şi de bărbăţie (fiindcă, dacă vrei, îţi poţi cumpăra oricînd bodyguarzi forţoşi, maşini care să te ajute să alergi cu 200 km/h sau pilule care să te facă să simţi din nou fiorii virilităţii). De aceea, banul este astăzi, pentru femelele din turmă, cel mai puternic afrodisiac.

Ai putea spune că acest transfer este firesc. Cel care a reuşit să strîngă o avere şi-a dovedit abilităţile de a se descurca şi de a fi lider în jungla contemporană. Prin urmare, va şti să-şi apere şi femela cu pui. Numai că banul a devenit în aşa măsură un însemn al puterii, deci al masculinităţii debordante, încît a pus în paranteză procesul de acumulare (care ar dovedi atari calităţi). Contează rezultatul, i