Jurnalul lui Rebreanu de după 1935, scris aproape în întregime la Valea Mare, unde prozatorul avea o gospodărie bogată, pare un registru de contabilitate. Cu o perseverenţă uimitoare, candidatul nostru la premiul Nobel face, zi după zi, acelaşi bilanţ al evenimentelor trăite: o telegrafică observaţie meteorologică (timp frumos/ mohorît/ amestecat/ rece) urmată de consemnarea absolut ternă a treburilor realizate şi a cheltuielilor aferente. Dacă n-ar exista şi episoadele bucureştene şi, uneori, grijile literare, consemnările sale ar corespunde atît stilistic cît şi tematic unui "calendar al agricultorului", de tipul celor publicate în almanahurile de pe la 1900.

Timpul frumos, senin, rece. Azi-noapte a fost -1°C. Brumă groasă. S-a continuat culesul cu puţini oameni, cîteva femei, fiindcă nu s-au găsit. S-au mai făcut circa 35 dal riesling, din care însă am adus la Bucureşti 2 dal şi am mai dat vreo doi, încît cu cele de ieri ar fi 58 dal riesling, totalizînd la mustul din pivniţă 320 dal. S-au mai cules mare parte din strugurii negri, care încă nu s-au mustit, rămînînd să se desciorchineze mîine şi să se zdrobească direct în vas. [...] (Luni, 18 octomvre, 1937)

Nu încape îndoială că împlinirea ritualului agricol este, pentru Rebreanu, cel mai bun leac împotriva necazurilor specifice breslei. între timp, colegii săi din Bucureşti, trăiesc un amestec greu de suportat de chinuri literare şi amoroase sau îşi pun în cauză întreaga existenţă. Luni, 18 oct. 1937, în timp ce Rebreanu îşi calculează producţia de vin, Sebastian împlineşte 30 de ani şi-şi deplînge, în jurnal, manuscrisul pierdut în tren, foarte tînăra Jeni Acterian citeşte în franceză Scrisori către un tînăr poet de Rilke şi simte că "sîntem singurătate", iar Camil Petrescu ia, în vara aceluiaşi an, hotărîrea de a trece prin viaţă "lucid şi loial". Jurnalul lui Liviu Rebreanu, s