Mesajul a fost trimis. Multumesc!

'Compromis toxic'?

Publicat in Romania Libera, marți 9 aprilie 2013 ·

Săptămâna trecută a plouat cu acuzaţii de „tră­da­re“, „capitulare“, „compromis toxic“ şi alte ca­rac­terizări similare. În sine n-ar fi fost o noutate, dar faptul că ele au căzut din direcţii diametral opuse – pe de o parte, din tabăra Antonescu-Voiculescu asu­pra lui Ponta, pe de alta, din aceea a co­men­ta­torilor din tabăra Morar-Macovei asupra lui Bă­ses­cu - e îngrijorător. În orice caz, fronturile de luptă s-au redesenat diferit faţă de cum erau până ieri: cu un „centru“ Băsescu-Ponta şi cu două extreme care se detestă, dar se înţeleg într-un punct – ace­la că centrul e trădător. N-ar trebui să trecem cu prea mare uşurinţă peste această bizară situ­a­ţie.

Departe de mine, desigur, de a echivala cele două ex­treme: de fapt, d-l Morar şi procurorii săi au tot dreptul să fie „extremişti“ – ei chiar sunt datori cu o atitudine inflexibilă. Niciun compromis nu e ac­cep­tabil în cazul unui magistrat şi tocmai de aceea gestul d-lui Morar de a demisiona de la conducerea interimară a Parchetului General e firesc. D-l Mo­rar nu are a se plasa la nivelul politicii, ci numai la cel al marilor principii ale justiţiei şi legii, pe care e dator să le apere şi să le pună în aplicare, orice ar fi. Ceea ce a şi făcut de-a lungul a 8 ani – motiv pentru care are parte de toată admiraţia noastră. Altfel stau lucrurile cu politicienii: pentru ei in­fle­xibilitatea şi radicalismul – chiar pentru o cauză bu­nă – sunt dezastruoase. Căci sarcina lor nu e să apli­ce marile principii ca atare, ci să facă un pic mai bună lumea destul de rea în care trăim sau, la limită, să facă în aşa fel încât ea să nu fie mult mai rea. Cât despre comentatorii naivi şi prea pătimaşi care îi judecă pe oamenii politici asumând per­spec­tiva procurorilor, cred că din partea lor se cere ce­va mai mult discernământ.

Este, aşadar, compromisul Ponta-Băsescu privind nu­mirile procurorilor o „capitulare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 23 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 41 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum o ora
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 48 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 5 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°