Săptămâna trecută a plouat cu acuzaţii de „tră­da­re“, „capitulare“, „compromis toxic“ şi alte ca­rac­terizări similare. În sine n-ar fi fost o noutate, dar faptul că ele au căzut din direcţii diametral opuse – pe de o parte, din tabăra Antonescu-Voiculescu asu­pra lui Ponta, pe de alta, din aceea a co­men­ta­torilor din tabăra Morar-Macovei asupra lui Bă­ses­cu - e îngrijorător. În orice caz, fronturile de luptă s-au redesenat diferit faţă de cum erau până ieri: cu un „centru“ Băsescu-Ponta şi cu două extreme care se detestă, dar se înţeleg într-un punct – ace­la că centrul e trădător. N-ar trebui să trecem cu prea mare uşurinţă peste această bizară situ­a­ţie.

Departe de mine, desigur, de a echivala cele două ex­treme: de fapt, d-l Morar şi procurorii săi au tot dreptul să fie „extremişti“ – ei chiar sunt datori cu o atitudine inflexibilă. Niciun compromis nu e ac­cep­tabil în cazul unui magistrat şi tocmai de aceea gestul d-lui Morar de a demisiona de la conducerea interimară a Parchetului General e firesc. D-l Mo­rar nu are a se plasa la nivelul politicii, ci numai la cel al marilor principii ale justiţiei şi legii, pe care e dator să le apere şi să le pună în aplicare, orice ar fi. Ceea ce a şi făcut de-a lungul a 8 ani – motiv pentru care are parte de toată admiraţia noastră. Altfel stau lucrurile cu politicienii: pentru ei in­fle­xibilitatea şi radicalismul – chiar pentru o cauză bu­nă – sunt dezastruoase. Căci sarcina lor nu e să apli­ce marile principii ca atare, ci să facă un pic mai bună lumea destul de rea în care trăim sau, la limită, să facă în aşa fel încât ea să nu fie mult mai rea. Cât despre comentatorii naivi şi prea pătimaşi care îi judecă pe oamenii politici asumând per­spec­tiva procurorilor, cred că din partea lor se cere ce­va mai mult discernământ.

Este, aşadar, compromisul Ponta-Băsescu privind nu­mirile procurorilor o „capitulare