Pe bulevardul Ion Mihalache, două maşini m-au depăşit în acelaşi timp. Una prin stînga, cealaltă prin dreapta. Erau într-o întrecere lină, făcînd tot felul de manevre prin staţiile de tramvai şi pe lîngă celelalte maşini. Nu ajungeau niciodată prea departe şi nici nu se puteau distanţa din cauza stopurilor dese la care se aliniau cuminţi. De fapt, una din ele, un Mercedes decapotabil argintiu, mergea drept şi repede, cealaltă, un BMW roşu aprins, încerca să ajungă mereu paralel cu Mercedesul la fiecare stop. Hazardul traficului bucureştean a făcut să ajung din urmă Mercedesul nou şi decapotat, cu toate ambiţiile lui, şi atunci am văzut că-l conducea o tipă cu părul roşu. Coafată parcă fir cu fir. Cu ochelari de soare mulaţi pe formatul feţei, cu rujul de pe buze de culoarea părului, cu unghii lungi şi false care păreau că dau să se înfigă în pielea moale şi bleu de pe volan. Bleu erau şi scaunele şi bluza cu paiete strălucitoare a fetei. Un fel de păpuşă Barbie. BMW-ul era şi el prin apropiere, blocat însă în spatele unei dube. Îl conducea un băiat cu părul ţepos unsuros, cu ochii numai după Mercedes, părînd uşor nervos de cîte ori nu reuşea să ajungă la stop prea aproape de el. Fata arunca priviri discrete în oglindă. Am bănuit că

nu se cunoşteau (încă). Joaca a continuat pînă spre Piaţa Victoriei. Oraşul era spălat de ploaie şi plin de strălucirea unui soare apărut printre nori. Clădirea BRD dinspre Piaţa Victoriei lucea ca o lamă de cuţit. La fel ca maşina fetei. În dreptul băncii Raiffeisen, BMW-ul a reuşit printr-o manevră să se apropie de Mercedesul care aştepta între alte maşini. A alunecat uşurel, cu motorul scos din viteză, ajungînd la cîţiva centimetri de el, oglindă lîngă oglindă. Fata nu a întors capul, n-a schiţat nici un gest. Băiatul a deschis uşor geamul din dreapta şi i-a zis ceva. Ea a răspuns fără a întoarce capul, dînd în acelaşi timp