Horia Moldovan, născut la Sibiu în 1978, licenţiat al Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii de arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, cu un masterat în conservarea monumentelor istorice, şi-a luat doctoratul în 2008 şi este arhitect practicant şi cadru didactic în cadrul Departamentului de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit din cadrul UAUIM. Cartea de faţă*) este revizuirea şi completarea tezei de doctorat şi rezultat al unei cercetări îndelungate şi a obţinut luna trecută Premiul la secţiunea carte de arhitectură la Anuala de Arhitectură 2013.
Johann Schlatter, 1808-1865, numit şi „arhitectul mânăstiresc”, şi-a desfăşurat activitatea în Ţara Românească pe parcursul a mai bine de două decenii, între 1843 şi 1865, s-a bucurat de consideraţia contemporanilor şi de încrederea autorităţilor laice şi religioase. Volumul prezintă arhitectura valahă a primei părţi a secolului al XIX-lea prin prisma activităţii elveţianului Johann Schlatter , profund implicat în complexul proces de modernizare. Schlatter sosea în Ţara Românească într-o perioadă în care, în arhitectură, suprapunerea împrumuturilor occidentale pe fondul autohton ajunsese prea puţin să se concretizeze în realizări coerente stilistic.
În paralel cu implicarea în unele dintre cele mai însemnate proiecte publice (Grădina Kiseleff, Universitatea şi Teatrul Naţional din Bucureşti etc.), în 1844, la sugestia lui Vladimir Blaremberg, conducerea intervenţiilor asupra construcţiilor mănăstirilor medievale din Ţara Românească îi era încredinţată lui Schlatter, acesta fiind numit „arhitect mânăstiresc”. Până spre 1865, Schlatter s-a ocupat de câteva zeci de ansambluri monastice şi biserici: Tismana, Bistriţa, Arnota, Dealu, Cozia, Negoeşti, Snagov, Mitropolia din Târgovişte sau cea din Bucureşti, Antim, Radu-Vodă etc.
Cartea lui Horia Molo