de MAGDA MARINCOVICI Vineri, 22 aprilie 2005. Hotelul Intercontinental. Eveniment medical: un sfert de veac de la primul transplant. Camere de luat vederi, aparate de fotografiat, reportofoane indreptate spre invitati: reputati profesori doctori din tara si strainatate, fosti si actuali pacienti. Printre invitati si o copila de vreo sase anisori. Blonda, delicata, dar plina de viata. Este Timea Balogh, care fara sa stie concentreaza interesul celor din jur, aidoma unui star de la Hollywood.
Intr-un moment de ragaz, profesorul Irinel Popescu se apropie de micuta Timea si o mangaie parinteste. O priveste ca pe o minune. Pret de cateva secunde cu siguranta Profesorul s-a intors in timp, in anul 2000.
Timea avea atunci putin peste un an cand mama ei o aducea la Fundeni, la Clinica de Transplant Hepatic a profesorului Irinel Popescu. Copila a venit pe lume cu o malformatie a cailor biliare. De atunci, alaturi de mama ei, Timea a stat mai mult in spital si in operatii. Dar pe masura ce trecea timpul, sansele de supravietuire ale copilei se topeau ca o lumanare. Transplantul era singura cale de a invinge destinul. Dar nu se gasea nici un donator. Dumnezeu a facut ca totusi mama copilei sa fie compatibila cu fiica ei. Si Profesorul, si Mama stiau insa la fel de bine ca este o interventie al naibii de dificila. Ca nu numai viata copilei e pe muchie, dar si a mamei, femeie tanara.
Profesorul Irinel Popescu efectua pentru prima data in tara noastra un transplant de ficat impartit: de la mama la fiica. Riscul asumat de Profesor era imens: avea in maini doua vieti.
Vineri, 22 aprilie. Micuta Timea se lasa mangaiata pe crestet de catre Profesor. Ii zambeste ca unui bun parinte. Poate acest zambet cald, bland si nevinovat de copil nascut a doua oara, este darul cel mai pretios pe care Profesorul il putea primi de ziua aniversara. Caci, vineri, 22
