E firesc sa ne intrebam: daca ne atrage patologicul spectaculos si nu normalul lucrativ (dar insipid), nu sintem o lume structuralmente nebuna? O societate corupta de vointa de dominare si de nevoia de supunere? De unde puterea unora pe care, in interiorul nostru, nu-i consideram superiori noua? De ce ne abandonam lor? Care sint sursele puterii acestora? Obsesia puterii si dominarii celorlalti face parte din existenta umana. De la nastere si pina la finalul vietii, cei mai multi oameni intra in relatii de dominare sau accepta sa fie dominati. A avea putere, a se supune puterii, a delega puterea, a lua puterea - iata preocupari constante ale indivizilor, chiar daca nemarturisite sau/si neconstientizate. Cei mai multi oameni vor putere asupra altora, vor sa se impuna, chiar daca, adesea, costul nu justifica cistigul. Zilele acestea am asistat, si inca participam, la un joc al dobindirii/cedarii puterii, delegarii unor concetateni sa-si asume organizarea vietii noastre. Cedam autonomia noastra, a comunitatilor, ne supunem jocului "de-a acceptarea" in fata unor proiecte mai mult sau mai putin intelese si realizabile. Sa discutam pe proiecte - clameaza cei mai multi candidati. In realitate, ne lasam convinsi nu de proiecte, ci de reputatii, realizari anterioare, energia psihica, capacitatea intelectuala ce-o degaja candidatii. Ne intriga si ne fascineaza forta cu care ni se impart fantasme, chiar minciuni usor lizibile, sintem adesea prizonierii nevoii de a primi daruri si a ni se da importanta. Cei ce inteleg mai degraba asteptarile celorlalti, nevoile, slabiciunile publicurilor si se straduiesc sa dea asigurari ca numai la asta se gindesc isi impun "proiectele". Ne angajam, adesea, cu totii intr-un joc care ne poate dezorganiza viata, programam parca distrugerea coerentei noastre. Sintem uneori atrasi de aventurieri, de vinzatori de iluzii care vor sa ne schimbe viata,