Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii de la Construcţii Aeronautice Ghimbav preferă banii lichidării

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 20 septembrie 2008 ·

Traian Tomescu, directorul general al companiei, ne-a declarat că vineri s-au achitat o parte din salariile restante pe care compania Construcţii Aeronautice SA Ghimbav le acumulase faţă de angajaţi. „Am plătit 64% din lichidarea pe luna iulie şi acum vom aştepta să vedem ce se întâmplă. Oricum, nu sunt de acord să plătesc orele nemuncite cu ocazia acestei greve, decât dacă se recuperează”, a spus Tomescu.

Şuba Arpad (foto), liderul sindicaliştilor de pe platforma IAR Ghimbav, spune că greva generală va continua, „pentru că oamenii nu au lucrat doar 64% din luna iulie”. Luni este programată, la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), o întâlnire între sindicaliştii de la Construcţii Aeronautice şi vicepreşedintele acestei instituţii, Emil Benţan. Sindicaliştii vor să afle care sunt perspectivele societăţii, dacă aceasta va fi privatizată rapid sau va intra în lichidare voluntară, astfel încât cei 150 de angajaţi să primească salarii compensatorii. „Oricum, noi preferăm să ni se plătească salariile decât ca societatea să fie lichidată, pentru că asta vrem – ori bani, ori lichidare voluntară cu disponibilizări şi salarii compensatorii”, a spus Şuba Arpad.

Directorul general al companiei crede că greva este realizată pentru „obţinerea salariilor compensatorii, pentru că eu mă chinui să fac rost de bani, dar dacă ei îmi fac probleme este cam greu să le obţin”.

Cei 150 de salariaţi ai societăţii Construcţii Aeronautice SA, desprinsă din IAR Ghimbav, au demarat protestele pe 15 septembrie, joi acestea transformându-se în grevă generală, după ce conducerea societăţii nu a putut plăti salariile în ultima lună şi jumătate. Conflictul a izbucnit şi pe fondul unei stări de tensiune, alimentată de situaţia incertă a companiei controlate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, precum şi de perspectiva concedierilor în masă,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 10 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 8 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 13 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 13 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°