Dupa un an zbuciumat de criza, cu disponibilizari si reduceri masive de salarii, sindicatele pot sa contabilizeze cel mai rasunator esec de pana acum: n-au reusit sa impiedice aceste evolutii, n-au schimbat guverne, n-au impulsionat guvernantii sa realizeze crestere economica, sa creeze locuri de munca, adica nimic. Au incasat cotizatiile degeaba.

In plus, cu exceptia mitingului de amploare organizat in fata guvernului, derulat insa in conditii civilizate, fara acte de violenta, n-au reusit sa adune la diferite actiuni mai mult de cateva sute de persoane, in cel mai bun caz cateva mii, in perioade scurte.

Sindicatele din invatamant, cele mai belicoase, cu lideri agresivi si prezenti aproape permanent pe ecranele mogulilor, s-au facut efectiv de ras. Au chemat la inghetarea anului scolar, la inghetarea examenelor de absolvire, la nepunerea notelor si neincheierea mediilor in cataloage, la toate “nenorocirile” posibile, dar n-au fost ascultate de membrii de sindicat. Nimic din ce-au cerut nu s-a intamplat.

Drept pentru care, in perioada verii au disparut de pe ecrane. Liderii si-au incasat indemnizatiile de concediu si s-au indreptat spre statiunile exotice din tarile calde. Spre deosebire de membri simpli de sindicat care s-au indreptat spre rudele din satele si comunele patriei pentru a face rost de niscaiva provizii pentru toamna si iarna ce stau sa vina.

Care sa fie explicatia?

Printre injuraturi si blesteme sindicalistii simpli au inteles esenta problemei: de unde nu e, nici Dumnezeu nu da. Daramite sindicatele.

Or fi inteles capcana statului social: papam tot ce avem prin pensii si salarii bugetare, fara sa construim o economie bazata pe o productie de bunuri si servicii vandabile, intrand in cel mai urat cerc vicios cu putinta. Fara investitii in infrast