Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii din Ploieşti vor fi informaţi despre cariera în sistemul de penitenciare

Publicat in Adevarul, miercuri 27 martie 2013 ·

Tinerii din Ploieşti, aflaţi în ultimii ani de liceu, vor fi informaţi despre ceea ce presupune o carieră viitoare în sistemul de penitenciare din România, avantajele, dar şi conduita de care trebuie să dea dovadă într-o astfel de meserie

Campania de informare se desfăşoară în perioada 25 martie – 4 aprilie în licee şi colegii din oraş de către din ofiţeri şi subofiţeri ai Penitenciarului Ploieşti.

Tinerii care doresc o carieră în domeniul administratiei penitenciare, vor putea afla mai multe detalii despre condiţiile generale şi specifice care trebuie întrunite pentru a putea fi admişi în acest gen de instituţii, probele de examen si bibliografia specifică.

De asemenea, ei vor fi informaţi în ceea ce priveste avantajele de care beneficiază pe parcursul anilor de şcolarizare, dar şi despre specificul muncii, despre oportunităţile de formare şi avansare profesională ca lucrători de penitenciare, despre conduita şi seriozitatea de care trebuie să dea dovada în permanenţă un functionar public cu statut special.

Cursurile pot fi urmate la Academia Tehnică Militară Bucureşti, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Institutul de Medicină Militară, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Piteşti, Academia Naţională de Informaţii ,,Mihai Viteazul”, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna.

De asemenea, pelaţii suplimentare privind calendarul, condiţiile de înscriere, probele de admitere pot fi obţinute la Serviciul Formare Profesională din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,pe pagina de web: www.anp-just.ro, secţiunea „Anunţuri”, precum şi la Biroul de resurse umane şi formare profesională din Penitenciarului Ploieşti, strada Rudului nr. 49 Ploieşti, judeţul Prahova sau la telefon:0244/526.834 sau 0244/

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°