Zeci de fabrici s-au închis sau şi-au restrâns treptat activitatea după Revoluţia din decembrie 1989. Dacă în anii 80 judeţul Teleorman era considerat ”Grânarul României” şi o adevărată forţă economică, în prezent, odată cu închiderea ”motoarelor economice” ale judeţului şi implicit cu pierderea a zeci sau sute de mii de locuri de muncă, Teleormanul ocupă primele locuri în ceea ce priveşte sărăcia şi şomajul.

De la fabrici şi uzine, la sărăcie şi ruine. Aşa pot fi descrişi ultimii 23 de ani din istoria judeţului Teleorman. Toţi coloşii economiei judeţene au fost închişi sau vânduţi pe preţuri de nimic, iar din industria de odinioară se mai ”înfruptă” doar hoţii de fier vechi.

Până în prima decadă a secolului 20, judeţul şi-a consolidat statutul de "grânar" al ţării. În perioada interbelică, Teleormanul a continuat să aibă cele mai mari producţii de cereale din ţară. Deja existente, centrele de extragere a uleiului, de prelucrare a laptelui, de prelucrare a lemnului şi de morărit s-au dezvoltat, în timp ce noi industrii au început să apară.

Cea mai mare înflorire a judeţului Teleorman a fost după cel de-al Doilea Război Mondial. În acea perioadă economia judeţului s-a dezvoltat mai ales după apariţia unor întreprinderi importante, precum: Combinatul Chimic de la Turnu Măgurele (1965), întreprinderi de aparate şi accesorii (1969), panouri electrice şi de comandă (1972), rulmenţi (1974) - la Alexandria; fabrici de material rulant (1973), fabrica de bere (1978) - la Roşiorii de Vede; fabrica de zahăr (1977) şi întreprinderea de ţevi (1978) - la Zimnicea; fabrica de echipament chimic (1978), şi fabrica de motoare electrice de la Turnu Măgurele.

Alexandria – multe fabrici au fost, puţini angajaţi au rămas

Alexandria a rămas încă cel mai important centru economic din judeţ. Deşi după Revoluţie majoritatea fabricilor au fost închise sau şi-au re