Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminiţa Dumitraşcu, coodonatoarea programelor de sănătate publică

Publicat in Adevarul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Luminiţa Dumitraşcu lucrează la DSP Teleorman de mai bine de 15 ani. Aceasta este doctor în ştiinţe medicale, medicina muncii şi epidemiologie. Este şeful departamentului de sănătate publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman. Luminiţa Dumitraşcu este şi şef de lucrări la Universitatea Biotera din Bucureşti.

Luminiţa Dumitraşcu a venit în Teleorman în 1982, după terminarea facultăţii. A lucrat trei ani ca medic stagiar la Spitalul Judeţean din Alexandria, după care a rămas, tot aici, pe secţia de cronici. După un an, a plecat ca medic de dispensar în comuna Măgura. „După revoluţie, am făcut rezidenţiatul pe epidemiologie la Institutul „Victor Babeş” din Bucureşti, iar după terminare am venit la Inspectoratul de Sănătate Publică Teleorman, cum se numea atunci DSP-ul”, povesteşte medicul epidemiolog.

Aceasta are masterat în managementul sanitar şi multe alte specializări obţinute atât în ţară, cât şi în străinătate. „În 2004, am avut o bursă în Elveţia pe management sanitar. Specilizări am în vaccinologie, în coordonarea programelor de sănătate, în managemntul dezastrelor”, precizează Luminiţa Dumitraşcu.

Medicul epidemiolog este şi membru ALASS( Asociaţia Latină pentru Analizarea Sistemelor de Sănătate). Luminiţa Dumitraşcu a făcut parte din conducerea asociaţiei internaţionale, până anul trecut.

A prezentat studii la congrese internaţionale

Medicul teleormănean a prezentat la trei congrese medicale internaţionale studii epidemiologice. Acestea au avut loc la Milano, Luxemburg şi la Lisabona. „Unul dintre studii tratează factorii de risc la personalul medical la un spital judeţean din sudul României. Este vorba chiar de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria. Studiul acesta este inclus în teza de doctorat. Alt studiu se numeşte „Alcoolismul în comunele din judeţeul Teleorman”,explică medicul epidemiolog. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 32 minute
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Liniile de transport public din Bucureşti-Ilfov vor circula după un program de duminică, în perioada 1-6 mai

G4Media acum 12 minute
Liniile de transport public din regiunea Bucureşti-Ilfov vor funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 – 6 mai, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), într-un comunica

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°