Elena Săcăleanu pune la loc oasele deplasate sau rupte cu mâinile goale şi cu untură de bursuc. Femeia este căutată şi de cei care au întinderi de ligamente, pe care doftoreasa le repară prin masaj, sau de cei care au monturi, pe care le înmoaie cu legători din tărâţe de grâu. Elena Săcăleanu (79 de ani), tanti Lenuţa pentru cei care o cunosc, spune că este a patra vindecătoare din familie, după străbunica, bunica şi mama ei. De la ele a învăţat să „simtă oasele“.
„Este un fel de medicină empirică, care s-a transmis din generaţie în generaţie. Este şi un har, pentru că am fost cinci fraţi, dar doar eu am reuşit să învăţ“, povesteşte femeia.
Spune că a făcut şi şcoală de surori medicale la Iaşi, timp de un an şi opt luni, prin 1947. Tanti Lenuţa îşi aminteşte că medicii de atunci, ca şi cei de acum, erau prea dependenţi de tehnologie.
„În timpul şcolii am văzut şi m-am mirat că la spital se făcea numai o singură radiografie, la internare şi, deşi bolnavul continua să aibă dureri, nu se mai făcea una după punerea piciorului în ghips, de exemplu“, îşi aminteşte bătrâna.ortopezii, prea cruzi cu pacienţii.
Ea mai spune că anumite metode ale ortopezilor sunt prea crude cu pacienţii. „Venise la spital un om care căzuse dintr-o căruţă plină cu fân şi avea mâna atârnată; nu o mai putea mişca din încheietura umărului. Doctorul a luat mâna omului şi i-a învârtit-o ca pe o morişcă, spunând că va veni la loc, la voia întâmplării. Când am văzut cum suferea omul, am cerut voie doctorului să mă lase să fixez mâna şi l-am uimit cât de uşor a fost“, îşi aminteşte tanti Lenuţa.
De-a lungul timpului, la tanti Lenuţa au venit mii de oameni. Fiecare persoană care scăpa de durere şi de problemele cu oasele povestea mai departe prin ce a trecut şi aşa se face că acum, mai ales sâmbăta şi duminica, curtea îi este plină de
