La 15 noiembrie 2013 se împlinesc 95 de ani de la unirea Bucovinei cu România.Decretul — lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, apărut în Monitorul Oficial nr.217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919.

‘Congresul general al Bucovinei‘, format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, la 15/28 noiembrie 1918, în unanimitate ‘unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României‘.

Acesta este al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român. Un prim act se săvârșise la 27 martie/9 aprilie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră cunoscut sub numele de Basarabia, se unise, prin voința Sfatului Țării, cu România.

În toamna anului 1918, superioritatea economico-militară a Antantei a devenit tot mai evidentă. Deși autoritățile de la Viena încercau cu disperare menținerea Imperiului Austro-Ungar, prin mai multe concesii acordate naționalităților, cursul evenimentelor a dus spre un alt deznodământ.

Evenimentele din Bucovina au avut o strânsă legătură cu evoluția situației din imperiu și cu acțiunile românilor din Transilvania. În octombrie 1918, au avut loc, la Liov, lucrările Adunării Naționale Constituante, convocate de Consiliul Național Ucrainean. Cu această ocazie, s-a pus problema ‘independenței’ teritoriului austriac în cadrul Austro-Ungariei, urmând să înglobeze inclusiv Bucovina nord-vestică. Proclamația de la Liov a produs îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

Fruntașii mișcării naționale de aici — Iancu Flondor și Sextil Pușcariu — au luat inițiativa organizării unei adunări naționale. Manifestarea a avut loc la 14/27 octombrie 1918, la Cernăuți, și s-a bucurat de participarea deputaților români din Parlamentul de la Viena