Un candidat a fost eliminat din examenul de definitivat după ce a fost prins având o fiţuică în bancă, iar alţi 20 de candidaţi, din cei 271 care s-au înscris la examen, au absentat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pentru examenul de difinitivat s-au înscris 271 de candidaţi, din care 20 au absentat, iar un candidat de la disciplina educaţie fizică a fost eliminat din examen după ce a fost prins având o fiţuică în bancă.
Hacman a spus că testarea a fost susţinută de cadrele didactice stagiare pentru 38 de specializări în centrul de evaluare organizat la Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava, iar tezele vor fi corectate în şase centre din ţară.
Ea a precizat că cei mai mulţi candidaţi au fost la Limbi străine - 42, Limba română - 27, învăţători - 37, educatori - 28, educaţie fizică - 31 şi matematică - 18.
Rezultatele se vor afişa în data de 23 iulie, iar după soluţionarea contestaţiilor rezultatele finale vor fi afişate în 27 iulie.
Un candidat a fost eliminat din examenul de definitivat după ce a fost prins având o fiţuică în bancă, iar alţi 20 de candidaţi, din cei 271 care s-au înscris la examen, au absentat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pentru examenul de difinitivat s-au înscris 271 de candidaţi, din care 20 au absentat, iar un candidat de la disciplina educaţie fizică a fost eliminat din examen după ce a fost prins având o fiţuică în bancă.
Hacman a spus că testarea a fost susţinută de cadrele didactice stagiare pentru 38 de specializări în centrul de evaluare organizat la Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava, iar tezele vor fi corectate în şase centre di