- dialog cu Silviu GHERMAN şi Mitoş MICLEUŞANU -

Fiecare a publicat pînă acum cîte trei cărţi de proză (cele mai recente au apărut anul trecut); amîndoi faceţi muzică; scrieţi, regizaţi şi jucaţi în sketch-uri satirice postate pe Internet; tu, Mitoş, mai şi pictezi, faci grafică, fotografiezi… De ce atîtea?

Silviu Gherman: Pentru că n-am stare altfel. Mai încolo o să fac şi eu pictură (am mai făcut, mă pricep), dar deocamdată mă concentrez pe scris şi pe video. Muzică fac la lucru, cînd am timp, ca să-mi scadă tensiunea. Ai mei au vîndut o casă, aşa că de Crăciun mi-am luat DSLR, computer şi scule audio. Anul viitor vreau să fac filme profi. Într-o vreme mă gîndeam că exagerez şi că fac prea multe chestii, aşa că m-am concentrat mult timp numai pe actorie. Eram student la UNATC. A fost o prostie. Nu m-am născut să fac o singură chestie. Atîta vreme cît am disperarea asta în mine, o să mă rup în zece bucăţi şi o să fiu fericit. Visul meu e să am un atelier suficient de dotat în care să fac de toate.

Mitoş Micleuşanu: Cred că este o „preafericită patologie“ să ai acces la mai multe zone artistice într-o viaţă. Dacă nu ai posibilitatea de a călători prin lume, poţi călători printre domenii artistice, fără cheltuieli masive. Eu m-am împăcat cu multipla senzaţie de a fi ba cineva, ba nimeni, ba altcineva... În mintea mea coexistă trei caractere. Un soi de ateu nihilist şi pragmatic, un creştin naiv şi superstiţios şi un schizoid cu porniri psihotice. Am clarificat aceste chestiuni în timp, nu sînt stări care se succed, sînt caractere care coexistă. Şi să ne ajute Infinitul să gestionăm întunericul din noi.

De fapt, cum vă definiţi voi ca artişti?

S. G.: Orice prostie pe care o fac mi se pare că e obligatorie. Mă gîndesc foarte mult înainte să scot un produs culturalo-mediatic şi nu sînt descurajat dacă e un eşec. Îmbunătăţesc la următ