În ultimele luni, am putut constata diferenţele semnificative între spaţiul tipărit al unei publicaţii (culturală ori „generalistă“) şi spaţiul virtualmente nelimitat al unor bloguri şi site-uri care vorbesc tot despre cultură. Dar într-un alt mod. O revistă are un director (sau un redactor-şef), un redactor-şef adjunct, un secretar general de redacţie, nişte responsabili de pagini (paginile de Critică, paginile de Teatru, paginile de Actualitate internaţională ş.a.m.d.), redactori şi tehnoredactori, corectori, fotografi... Asta înseamnă o revistă: cînd scrii un text pentru ea, acesta trece prin toate „vămile“ redacţionale şi trebuie să aibă garanţiile de calitate şi onestitate profesională care să-l facă publicabil în revista respectivă. Pe Internet, este altfel. E suficient să deschizi un blog şi să-l „administrezi“ pentru a-ţi manifesta în el întreaga personalitate, neîncorsetată de vreo regulă academică ori publicistică, de morală ori de politeţe elementară. Calomniile în serie şi insultele incredibile pe care le-am primit pe blogul Poiana lui Mayuma au primit o frumoasă completare, în ultima vreme, pe blogul revistei Cultura.Masca academică Şi aceasta pentru că am comentat, sub o postare de pe blogul Cultura, pentru a cere explicaţii în legătură cu calomnierea Editurii Curtea veche şi a lui Răzvan Mihai Năstase, colaborator al României literare. Într-un stil insinuant-batjocoritor şi cu un limbaj descalificant, se scria acolo că, în România, „editorii rup de la gura copiilor pentru a face Cultură“, colaboratorii editurii Curtea Veche „se trezesc regulat“ (!) că nu sînt plătiţi, că aceeaşi editură îşi trimite „căpitanul la popotă“ şi „bucătarul să frece puntea“, iar colegul nostru, Răzvan Mihai Năstase, „îşi tot face de cap scriind despre cărţi apărute la editura al cărei angajat este“. Se mai încerca, de asemenea, montarea unui conflict între Observator cu