UPDATE: Cei trei răniţi din elicopterul prăbuşit miercuri după-amiază în judeţul Bacău au fost aduşi în Bucureşti, doi dintre ei urmând să fie transportaţi la Spitalul Militar, iar al treilea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse autorizate.
"Rănitul care va fi dus la Floreasca va fi supus unor investigaţii, iar în funcţie de rezultatul acestora va fi păstrat în această unitate sanitară sau va fi dus, şi el, la Spitalul Militar", au mai spus sursele citate.
_ _ _ _
UPDATE: Cele trei persoane rănite, joi după-amiază, după ce un avion militar s-a prăbuşit în judeţul Bacău au suferit multiple traumatisme şi arsuri, însă starea lor este stabilă, iar la ora transmiterii acestei ştiri sunt în drum spre un spital din Bucureşti, fiind aduse cu un avion militar, transmite Mediafax.
Carmen Cioltan, director de cabinet la Prefectura Bacău, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cele trei victime au fost stabilizate de către medici, iar la ora transmiterii acestei ştiri sunt aduse în Capitală cu un avion militar, aflându-se sub monitorizare medicală pe toată durata zborului.
"Cei trei sunt stabilizaţi, sunt conştienţi, însă au foarte multe traumatisme, plăgi şi arsuri", a spus reprezentantul Prefecturii Bacău.
_ _ _ _
UPDATE: Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a spus că informaţiile pe care le are arată că două persoane au murit, iar alte trei sunt grav rănite şi vor fi aduse cu o aeronavă a MApN la un spital din Bucureşti, transmite Mediafax.
Ministrul Apărării a spus că cei trei răniţi grav vor fi aduşi la un spital din Bucureşti cu cealaltă aeronavă militară care participa la zborul de instrucţie în formaţie alături de elicopterul părbuşit.
"S-a vorbit deja cu Raed Arafat pentru a pune la dispoziţie un echipaj SMURD care să îi însoţească pe răniţi. cele două elicoptere făceau un zbor de instrucţ