Într-o vreme în care criza are colţii tot mai ascuţiţi, iar Guvernul taie de peste tot, a lăsa deschise robinetele risipei este o crimă. Una care se petrece în fiecare zi, de sus până jos.
Daţi o raită prin orice piaţă alimentară din România şi veţi descoperi o evaziune fiscală cât Titanicul de mare! Cunosc primele reacţii în faţa unei asemenea teme: vai, bieţii noştri ţărani, muncesc de se spetesc şi noi îi alungăm din pieţe! Asta ne mai lipsea, să impozităm şi păstârnacul... E la modă populismul, se practică iresponsabilitatea, face furori pomanageala (ştiu, acest cuvânt nu există, dar ar trebui inventat). Dacă urmezi sfaturile vorbeţilor, într-un an nu mai ai buget, nu mai ai salvare, nu mai ai stat. E o ecuaţie de matematică pură: ca să ai de unde da, trebuie să şi încasezi. N-a fost inventat încă sacul din care tot iei şi nu pui niciodată.
Să ne întoarcem la piaţa noastră cea de toate zilele, locul în care evaziunea este la vedere. Indiferent dacă-i vară sau iarnă, dacă-i an ploios sau secetos, dacă-i criză sau nu, oamenii cumpără alimente specifice pieţei. (Vorba reclamei: „Pentru sănătatea dumneavoastră, consumaţi zilnic fructe şi legume!") De aceea, prin piaţă trec mulţi bani. Din păcate, cei mai mulţi sunt bani negri, pentru că nu intră într-un sistem fiscalizat. Iar asta pleacă de la impotenţa autorităţilor române de a impune obligativitatea bonului fiscal pentru orice produs, de la kilogramul de cartofi la legătura de pătrunjel.
O asemenea măsură nici măcar nu i-ar afecta pe producătorii de legume şi de fructe. Ei oricum îşi vând produsele la preţuri derizorii. Marii beneficiari ai evaziunii din piaţă nu sunt ţăranii, ci intermediarii. Negustorii. Unii sunt de-a dreptul speculanţi: cumpără de la producători la preţuri nefiresc de mici şi vând în piaţă la preţuri nefiresc de mari. Rezultatul e revoltător: ţăranul abia îşi duce zil