Într-o zi, preşedintele Richard Nixon, care era înşelător şi necinstit, a decis să se împace cu unul dintre duşmanii cei mai înverşunaţi ai Statelor Unite: China.
Se întâmpla în timpul Războiului rece. Dar, la fel de mult ca şi URSS-ul, China lui Mao jura să umilescă tigrul de hârtie american aşa că Marele Timonier, după cum era numit atunci preşedintele chinez, se mulţumea cu un război împotriva insulei naţionaliste rebele Taiwan, marele aliat al Washington-ului din regiune; sprijin acordat tuturor mişcărilor revoluţionare posibile; acte de pirataj şi de subversiune, peste tot în Asia; propagandă antiamericană dezordonată în China.
Richard Nixon avea multe merite. Şi-a construit toată cariera într-un anticomunism fanatic. Partidul său, acela al republicanilor, era recunoscut ca fiind cel mai intransigent în timpul Războiului rece. Nixon detesta orice semn de slăbiciune pe care-l putea avea în faţa adversarului. Pe scurt, când cel de-al 37-lea preşedinte al Statelor Unite ajunge la Beijing, în februaire 1972, el îşi trădează "anturajul", partidul, familia politică, gândirea strategică dominantă la Washington, Pentagonul şi Departamentul de Stat.
Dar câştigă pe toate liniile. Izolează URSS-ul. Facilitează fără îndoială retragerea americană din Vietnam. Lenta normalizare a relaţiilor dintre China şi Statele Unite deschide o nouă eră politică şi economică la Beijing. Asia în Est s-a transformat, la fel şi lumea.
Patruzeci de ani mai târziu, al 43-lea preşedinte american, Barack Obama, care este un om sincer şi onest, are o mare problemă strategică: Iranul e pe cale să obţină capacitatea de a crea o armă nucleară.
Republica islamică a ayatollah-ului Ali Khamenei huleşte Statele Unite - "Marele Satan" înlocuind "Tigrul de hârtie"; moştenire a istoriei, republica are dorinţa de a-şi domina vecinii, reanimându-şi prozelitismul revoluţiona
