Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bon Jovi, trupa cu cele mai mari încasări din concerte în 2010.

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

Bon Jovi a fost desemnată trupa cu cele mai mari încasări din concerte în anul 2010, pentru a doua oară în trei ani, într-un top anual întocmit de revista Billboard, citat de Mediafax.

Din 1986 şi până în prezent, doar două trupe au reuşit să ocupe prima poziţie în acest prestigios clasament anual, de două ori într-un interval de trei ani - The Rolling Stones (1998 şi 1999), respectiv Grateful Dead (1991 şi 1993).

Pentru a doua oară în ultimii trei ani, Bon Jovi a fost desemnată de revista Billboard drept trupa cu cele mai mari încasări obţinute din concertele susţinute în ultimele 12 luni. Reuşita din acest an, coroborată cu performanţa similară din 2008, demonstrează faptul că celebra trupă americană a ajuns la un nivel de vârf în ceea ce priveşte profitabilitatea concertelor sale, la 26 de ani după ce şi-a lansat albumul de debut.

Potrivit Billboard Boxscore, Bon Jovi a ocupat prima poziţie în clasamentul "Top 25 Tours" alcătuit de revista Billboard, graţie celor 69 de concerte susţinute în cadrul turneului mondial "The Circle Tour", în perioada 20 noiembrie 2009 - 28 noiembrie 2010, care au generat încasări de 146,5 milioane de dolari şi care au fost urmărite de peste 1,5 milioane de spectatori.

Trupa Bon Jovi a ocupat prima poziţie şi în 2008, graţie turneului mondial "Los Highway Tour" , care a generat încasări de 210 milioane de dolari. În 2009, pe primul loc s-a clasat trupa irlandeză U2 cu turneul "360° Tour", cu încasări de 311,6 milioane de dolari.

În topul din acest an, pe locurile următoare s-au clasat, în ordine, trupa U2 (131,5 milioane de dolari din 22 de concerte), AC/DC (122,6 milioane de dolari din 28 de concerte), Lady Gaga (116,2 milioane de dolari din 122 de concerte), Black Eyed Peas (81,5 milioane de dolari din 82 de concerte), James Taylor & Carole King (62,3 milioane de dolari din 54 de concerte), Eagles (62,1 m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum o ora
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum 55 minute
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 53 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

Premier League: Phil Foden, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024

News.ro acum 31 minute
Premier League a anunţat, sâmbătă, că mijlocaşul echipei Manchester City, Phil Foden, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024. "Câştigarea acestui premiu este o realizare de care sunt extrem de mândru", a declarat mijlocaşul ofens

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 6 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°