Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îi facem români

Publicat in Libertatea, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Naţionala de hochei pe gheaţă a României se întăreşte cu patru jucători ex-sovietici

Pentru Evgheni Pisarenko (29 de ani), Dennis Zabludovski (29 de ani), Evgheni Emelianenko (28 de ani) şi Andrei Butocinov (29 de ani) conducerea federaţiei de hochei a demarat procedurile de obţinere a cetăţeniei române, astfel ca ei să poată fi folosiţi în partidele viitoare ale naţionalei României.

În lotul Stelei evoluează şi patru hocheişti ucraineni - Pisarenko, Zabludovski, Emelianenko şi Butocinov -, care au fost folosiţi în partidele amicale susţinute de echipa naţională, săptămâna trecută, împotriva selecţionatei U 20 a Ucrainei.

Au debutat cu goluri

Cei patru jucători vor fi naturalizaţi şi vor reprezenta România la viitoarele competiţii oficiale. Ar fi o premieră pentru sportul românesc. Reprezentativa pregătită de canadianul Tom Skinner a câştigat ambele meciuri disputate la patinoarul Mihai Flamaropol cu Ucraina U 20, 5-2 şi 7-2. În primul joc, Pisarenko şi Zabludovski au înscris câte două goluri, iar în meciul-revanşă, aceiaşi jucători au punctat câte o dată.

Marius Gliga, directorul tehnic al FR de Hochei pe gheaţă, consideră că practica naturalizărilor trebuia adoptată mai demult: “Această convocare a ucrainenilor face parte dintr-un proiect al nostru, pentru Mondialul de anul viitor, de naturalizare a unor jucători străini, cu care România să înceapă o nouă eră”.

Cum se acordă cetăţenia română

Cetăţenia română se acordă la cerere persoanei care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;

b) dovedeşte lo

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bătaie la Parlament, între deputați. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că l-a lovit

Adevarul acum 47 minute
Scandal fără precedent în Parlamentul României. Deputatul Florin Roman îl acuză pe colegul său de partid, Dan Vîlceanu, că l-a bătut. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina

Mediafax acum 33 minute
„Tocmai am avut o discuţie telefonică aprofundată cu Preşedintele Volodîmîr Zelenski, cu accent pe sprijinul nostru continuu pentru Ucraina, priorităţile pentru viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră”, arată preşedintele. K

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Americanii susţin că BMW şi Jaguar au folosit piese interzise din China

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin 8.000 de maşini BMW Mini Cooper au fost importate în SUA cu componente de la firma interzisă chineză Sichuan Jingweida Technology Group (JWD), potrivit raportului preşedintelui Comitetului de Finanţe al Senatului, Ron Wyden, anunţă BBC. Ra

Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"

Ziua News acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni închisoare în Italia pentru jaf, prins pe Aeroportul Craiova

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni de închisoare în Italia pentru jaf, a fost prins pe aeroportul din Craiova.

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°