Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Bărcile cu motor nu mai au voie pe Tarniţa

Publicat in Adevarul, vineri 11 septembrie 2009 ·

Ambarcaţiunile motorizate sunt interzise pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele, acumulări care reprezintă priza de apă potabilă pentru aprovizionarea unei bune părţi a judeţului. Măsura a fost luată astăzi de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, care a transmis instituţiilor abilitate pentru verificarea şi protecţia mediului regulamentele aferente Planurilor Urbanistice de Zonă Protejată – Lacul Tarniţa şi Lacul Fântânele

Acestea specifică faptul că „ este strict interzisă utilizarea bărcilor cu motor de orice tip pe oglinda acestor lacuri ”.

Demersul nostru a fost necesar în condiţiile în care a apărut o nouă reglementare legislativă. Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. 665/2008, care se referă la problema stabilirii nominale şi pe porţiuni a căilor navigabile interioare ale României. În urma unei corespondenţe cu Ministerul Transporturilor ni s-a transmis că noul normativ nu afectează cu nimic măsurile de protecţie luate sau care vor fi luate, aplicarea şi urmărirea respectării acestora revenind autorităţilor competente”, a declarat Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj.

Acumularea Tarniţa a fost declarată încă din anul 1994, prin decizie a Delegaţiei Permanente a Consiliului Judeţean Cluj, arie naturală protejată de interes judeţean, iar acumularea Fântânele este inclusă în Situl Natura 2000 Apuseni şi Aria Naturală Protejată de Interes Naţional “Parcul Natural Apuseni”.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 42 minute
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 10 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°