Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila:Cozi la magazinele de peşte. Marfa însă se vinde greu pentru că are preţ de lux

Publicat in Adevarul, duminică 6 martie 2011 ·

Duminică se încheie săptămâna albă, numită aşa pentru că este ultima în care se mai consumă de dulce înainte de a intra în postul paştelui, chiar şi în zilele de miercuri şi vineri.

Potrivit tradiţiei în această zi se consumă pe lângă carne şi peşte, lapte, brănză, ouă. În pieţe cererea de peşte a crescut brusc, ca şi preţurile, aşa cum de regulă se întâmplă în aceste tip de comerţ.

„Este într-adevăr foarte scump peştele, a ajuns crapul mare la 21 de lei kilogramul, iar macroul la 9 lei . Este foarte scump aşa că o se ne limităm la ceva mai ieftin, o sabiţă, care şi aia a ajuns să coste 4,5 lei. Asta este tradiţia ca pe masa de lăsat de sec să fie şi peşte", ne-a declarat Ioana Morea de 76 de ani venită la cumpărături.

De fapt cetăţenii mai mult întreabă decât cumpără pentru că spun ei preţurile au luat-o razna iar factorii de decizie se fac că plouă.

„Este incredibil. Au ajuns cartofii la trei lei kilogramul, peştele chiar carasul cel mic şi pricăjit din care rămân doar oasele în tigaie este 7,5 lei. Cândva pentru astfel de preţuri negustorii erau spânzuraţi fiind acuzaţi de speculă. Acum îi spunem cerere şi ofertă", şi-a clamat nemulţumirea Marian Costin 48 de ani, şomer.

Capra vecinului

Cândva peştele era numit mâncarea săracului. La Brăila se spunea că dacă eşti sărac să nu ai bani nici de-o pâine ai să mănânci peştele numai cu mămăligă. Deci peştele era oricum aliment de bază chiar şi pentru cei mai sărmani locuitori. Astăzi preţul face ca oamenii să se întrebe dacă nu este mai rentabil muşchiul de vită şi acela foarte scump.

„Dacă astăzi abia vând ceva peşte pentru că au preţurile foarte sus, mâine nu mai dau nimic, şi timp de şapte săptămâni tot aşa. Foarte bine! Dacă sunt lacomi, să nu mai vândă nimic şi să iasă în pierdere", le-a urat celor de la sectoarele de peşte un bătrân mai hâtru aflat în Piaţa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°