Trebuie să încep cu un laudatio: Cristina Ţopescu a reuşit o performanţă jurnalistică deosebită, luându-i lui Traian Băsescu cel mai bun interviu din cursul campaniei de suspendare şi chiar cel mai bun interviu pe care l-am văzut eu vreodată cu acest personaj. Cristina, pe care, cu ani în urmă, o consideram un crainic de-a dreptul enervant, a evoluat foarte mult în bine, iar acum a folosit din plin două atuuri: 1. Este femeie – ceea ce, în cazul lui Băsescu are o mare importanţă, pentru că îşi mai poate potenţa agresivitatea instinctivă cu ticul verbal „doamnă” (spus, uneori, pe un ton condescendent, alteori neutru, adeseori batjocoritor). 2. A fost echilibrată, dar incisivă, exact până la limita enervării. Inevitabil, l-a şi enervat pe Băsescu, însă, cu una-două exceptii, nu într-atat de tare, încât să devină ghiolban; iar atunci când bărbatul nu şi-a putut stăpâni obişnuitele remarci insidioase, femeia a ştiut să sară peste momentul penibil, ignorându-l cu naturaleţe şi urmărind scopul primordial: de a stoarce tot ce se putea. Şi, per ansamblu, a reuşit.

Am urmărit interviul de două ori. Prima dată, din curiozitate. A doua oară, din plăcere; şi pentru a-mi nota câteva pasaje mai importante şi pentru a urmări mimica şi inflexiunile lui Băsescu. De pildă, poate servi ca generic pentru un film cu Machiavelli râsul său sardonic, în momentul în care spune: „Mi-aţi pus o întrebare a unui om. Pentru că şi Victor Ponta pare a fi om”.

E adevărat, au trecut netaxate câteva dintre susţinerile lui Băsescu – unele fiind exagerări, altele minciuni. Dar, foarte probabil, confruntat cu observaţii pertinente, Băsescu ar fi ripostat cu obişnuitele sale manevre de atac generatoare de confuzie.

Cea mai gogonată dintre minciunile preşedintelui suspendat a fost aceea că, din cauza devalorizării leului generată de „lovitura de stat”, o pensie de 2.000 de lei valorează