Frica, una dintre jumatatile reactiei elementare "lupta sau fuga", e usor de descris, greu de definit. Exista oare un antidot pentru frica? Exista oare o stare diametral opusa fricii, cu exceptia curajului orb, la limita inconstientei? Exista putine intrebari la care sansele de raspuns negativ sunt foarte modeste, una dintre ele - "Aveti simtul umorului?" - ar fi un exemplu ideal. Cine oare, fie el si posesorul celui mai cubic cap din intregul Univers, ar fi in stare sa-si marturiseasca lipsa acestui simt atat de greu de definit? In schimb, la intrebarea "De ce va este frica?" raspunsul nu se lasa asteptat, chiar daca fanfaronii vor spune "De nimic si de nimeni!", oamenii relativ normali vor vorbi despre apa, foc, avioane, microbi, inaltimi, accidente, fara a intra in domeniul pur psihiatric al fobiilor (parte integranta a tulburarilor anxioase), ci doar la un nivel pur existential, chiar cotidian.
Dar fictiunea se ocupa doar rareori de frica particulara a unui individ sau a unui grup - Roahld Dahl, un mare maestru in provocarea spaimelor, ne vorbeste de imposibilitatea de a nu fi punctual (Drumul spre cer) sau de groaza de boli exotice (Schimbarea), dar reuseste sa ne ingrozeasca insa cu adevarat atunci cand eroina sa (Proprietareasa) se dovedeste a fi o inegalabila taxidermista, ea isi impaiaza animalele si pasarile de apartament, dar si chiriasii, care incep sa simta un vag disconfort dupa prima ceasca de ceai, indulcit nu doar cu zahar.
Arthur Clarke, inegalabil povestitor de istorii improbabile (Povestile de la Cerbul Alb), isi aduce cititorii pe pragul atacului de panica. Cine ar putea uita povestea calugarilor dintr-o lamaserie tibetana, care tiparesc cu ajutorul unui computer toate numele posibile ale divinitatii, stiind ca in clipa in care vor termina se termina si Universul. Tehnicienii care instalasera computerul, in drum spre casa, prives