Reprezentanţii Societăţii Naţionale a Sării și cei ai Oltchim au semnat, în 5 februarie, o minută prin care au convenit modalitatea de lucru în ceea ce priveşte continuarea furnizării saramurii necesare desfăşurării activităţii combinatului.
”Totodată, vor continua și negocierile pentru semnarea, în cel mai scurt timp, a unui nou contract de colaborare între cei doi operatori. Conducerea executivă și Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Sării S.A. înţeleg pe deplin situaţia dificilă cu care se confrunta atât S.C.Oltchim S.A., cât și salariaţii acesteia, și vor adopta măsurile legale necesare pentru menţinerea continuităţii activităţii secţiilor ce depind de furnizarea de materie primă de la Societatea Naţională a Sării”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Ministerul Economiei.
Tribunalul Vâlcea a aprobat recent cererea de intrare în insolvenţă a combinatului Oltchim. Licitația organizată anul trecut pentru pachetul de acţiuni deținut de stat la Oltchim a fost anulată, după ce Dan Diaconescu, câștigătorul licitației, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească.
Reprezentanţii Societăţii Naţionale a Sării și cei ai Oltchim au semnat, în 5 februarie, o minută prin care au convenit modalitatea de lucru în ceea ce priveşte continuarea furnizării saramurii necesare desfăşurării activităţii combinatului.
”Totodată, vor continua și negocierile pentru semnarea, în cel mai scurt timp, a unui nou contract de colaborare între cei doi operatori. Conducerea executivă și Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Sării S.A. înţeleg pe deplin situaţia dificilă cu care se confrunta atât S.C.Oltchim S.A., cât și salariaţii acesteia, și vor adopta măsurile legale necesare pentru menţinerea continuităţii activităţii secţiilor ce depind de furnizarea de materie primă de la Societatea N