Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Criza "rupe" şi în rândul bogaţilor

Publicat in Adevarul, luni 8 noiembrie 2010 ·

Criza lovit fin plin chiar şi pe cei bogaţi. Indiferent de domeniul de activitate, aceştia au început să aibă probleme în a-şi plăti dările către stat şi au ajuns în situaţia de a fi executaţi de către Direcţia Generală Finanţelor Publice Argeş pentru o serie de bunuri.

Ion Dumitru, Cornel Penescu, Cătălin Bulf, Ionuţ Ştefănescu de la Dracones Group sunt doar câţiva dintre oamenii de afaceri din judeţ ale căror firme au început să scârţâie din cauza crizei. În Argeş, până acum, 3000 de firme au pus lacătul pe uşă după ce au intrat în colaps financiar.

Tolea şi Penescu, executaţi silit

Florea Tolea deţine firma TEF Hotels, iar din cauza unor datorii neplătite acestuia I s-a scos la lictaţie de către Finanţe un imobil cu trei camere, cu un preţ de pornire de 2.900.000 de milioane vechi. Nici Cornel Penescu nu a scăpat de lovitura crizei, clubul patronoat de familia sa, FC Argeş fiind executat pe un autocar Rocar cu preţ de pornire de 3.974 lei, un Matiz la 2.556 lei, o maşină de spălat de 13.200 lei şi o pereche de porţi de 4.448 lei.

"Ducele de Albota" executat şi el

Firma primarului din Albota, Ion Dumitru, "ducele de Albota" se află ea pe lista neagră a executărilor silite. Total Agregat Holding, firmă deţinută de către primar împreună cu soţia acestuia, are o datorie de 1.500.000 lei. Finanţele Publice Argeş au demarat acţiunea de executare silită a unor bunuri din patrimoniul firmei. Mai exact, sunt scoase la vânzare aparate şi instalaţii în valoare de 38.300 de milioane, o Dacia Logan a cărei valoare a fost estimată la 16.800 de lei două camionete Dacia de 14.600 de lei de milioane, utilaje în valoare de 11.100 de lei şi o remorcă pentru care preţul de pornire a fost stabilit la 5200 de lei. Ion Dumitru: „De fapt, soţia mea este cea executată de Finanţe, pentru că ea deţine 50% din firmă. În timp, s-au acumulat datorii de aproape 15 m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 10 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°