Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurătorii se aşteaptă la pagube de peste 5 mil. euro în urma inundaţiilor

Publicat in Ziarul Financiar, luni 5 iulie 2010 ·

Firmele de asigurări au înregistrat deja aproape o mie de dosare de daună din cauza inundaţiilor, dar numărul acestora este în continuă creştere de la o zi la alta.

Asigurătorii se aşteaptă să plătească daune de peste cinci milioane de euro în urma inundaţiilor care au devastat nordul ţării, judecând după rezervele de daună pe care şi le-au făcut până acum, dar o cifră exactă nu poate fi avansată în condiţiile în care numărul dosarelor creşte de la o zi la alta.

Valoarea totală a pagubelor cauzate până acum de inundaţii se ridică la 0,6% din PIB, adică peste 500 mil. euro, potrivit estimărilor autorităţilor, însă foarte puţine locuinţe din mediul rural sunt asigurate.

Companiile de asigurări au avizat până în prezent aproape o mie de dosare de daună pentru locuinţe inundate sau chiar distruse, pentru maşini şi culturi agricole şi se aşteapă că acestea să fie tot mai multe în zilele următoare. Mai multe companii mari şi-au făcut rezerve de daună de peste un milion de euro fiecare, iar în cazul unora chiar de câteva milioane de euro. Aceste rezerve arată nivelul daunelor pe care estimează asigurătorii că le vor plăti.

Cele mai recente date oficiale arată că peste 3.000 de locuinţe au fost inundate şi peste 200 au fost distruse. Daune semnificative vor avea de plătit asigurătorii şi dacă vor fi distruse depozite, fabrici, magazine sau alte obiective economice, unde sumele asigurate sunt de obicei ridicate, de ordinul sutelor de mii sau al milioanelor de euro.

La Asirom, de exemplu, una dintre cele mai cunoscute companii de asigurări din mediul rural, au fost avizate până la mojlocul săptămânii trecute peste 500 de daune la locuinţe, autovehicule şi culturi agricole, valoarea rezervelor constituite de companie fiind de 13,5 milioane de lei (peste 3 mil. euro).

Omniasig, una dintre cele mai mari companii din piaţa asigurărilor, av

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 25 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 39 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 22 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 31 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 35 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°