Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hainele ieftine nu i-au atras pe sătmăreni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 mai 2009 ·

Timp de trei zile, la Satu Mare a fost deschis un târg cu vânzare de textile şi îmbrăcăminte, însă clienţii au lipsit cu desăvârşire. La târgul încheiat ieri seară au fost scoase la vânzare produse la preţuri de dumping, aduse din Slovacia şi Cehia. Târgul de textile şi îmbrăcăminte, deschis timp de trei zile la Satu Mare, a adunat în incinta holului Casei de Cultură a Sindicatelor mai puţină lume decât de obicei, la astfel de evenimente. Criza financiară şi-a spus şi de data aceasta cuvântului, în condiţiile în care  majoritatea produselor erau la preţ de dumping.

Deschis pentru prima oară la Satu Mare, târgul a fost organizat de o firmă orădeană cu patroni slovaci. Preţuri bune, calitate medie a produselor  - aceasta a fost concluzia la care au ajuns sătmărenii după un raid făcut pe la târg.

„Eu nu mi-am găsit nimic, marfa nu este de calitate. În ceea ce priveşte preţurile, sunt destul de ridicate”, a declarat Floare Oros, o sătmăreancă prezenta la târg.

Însă nu toată lumea a fost de aceeaşi părere. Unii dintre ei şi-au găsit obiecte şi chiar îmbrăcăminte pe măsură. „Sunt lucruri bune, preţurile mici. Mi se pare că sunt şi chinezării, însă pentru câteva folosiri, cât ţine un produs, mai nou, în România, preţurile sunt acceptabile”, a declarat Ioan Guiţă, un domn care era interesat de cuţite de bucătărie.

Târgul s-a închis vineri seara

Articolele de îmbrăcăminte, unele la preţuri bune, altele puţin mai piperate, au avut trecere la public. Întâietate au avut domnişoarele, pentru ele existând diferite tipuri de articole. „Îmi tot caut de ceva vreme o haină pe măsură mea, însă nu găsesc nimic. Îmi plac produsele expuse, iar preţurile sunt foarte bune. Cred că ar fi trebuit să aducă mai multe haine pentru doamne mai în vârstă”, a mai declarat Floarea Oros. 

Satu Mare nu este primul loc unde firma din Oradea a des

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 11 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 10 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 13 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°