Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Cui i-e milă de câini, să vină să-mi vadă băiatul ciopârţit»

Publicat in Click, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Jale mare în familia puştiului ucis de maidanezi. În cea de-a patra zi de lacrimi, rudele îl vor conduce pe Ionuţ pe ultimul drum.

Înmormântarea lui Ionuţ Anghel, copilul de patru ani sfâşiat de câini în apropierea parcului Tei din Capitală, va avea loc astăzi la cimitul Sf. Vineri. Părinţii, rudele, dar şi numeroşi vecini din cartier s-au adunat încă de ieri la capela bisericii Sf. Gheorghe, de pe Calea Griviţei, pentru a-şi lua rămas bun de la Ionuţ. Pentru cei mai mulţi dintre cunoscuţi, el este deja un înger. În familie, e un adevărat erou.

„Andrei (n.red.- fratele mai mare al lui Ionuţ) ştie că Ionuţ este un erou pentru el. A murit ca el să fie salvat. Se putea să îi omoare câinii pe amândoi, acolo, în boscheţi. Dar l-au prins pe cel mic şi l-au mâncat, iar Andrei a reuşit să fugă", spune, cu lacrimi în ochi, Valentin Anghel, tatăl copiilor.

† Ionuţ, un băieţel care râdea aproape tot timpul

Bărbatul este încă în stare de şoc şi tot ce îşi doreşte acum este să-şi ducă în linişte copilul la groapă. Când se va termina totul, va cere socoteală! Îl supără lipsa de reacţie a autorităţilor, dar şi propaganda aşa-zişilor iubitori de animale. „Am auzit oameni care spun că şi animalele au suflet. Dar copilul meu ce a avut? Aş vrea ca iubitorii de animale să vină mai întâi să-mi vadă copilul şi apoi să-şi dea cu părerea. Este ciopârţit în ultimul hal, nu are centimetru de carne fără rană. Lipsesc bucăţi din el, este mâncat pur şi simplu, nu doar sfâşiat. Asta înseamnă maidanezi. Asta zic ei că iubesc!", ne-a spus tatăl micuţului.

† Ionuţ, alături de fratele lui, Andrei, în ultima lor vacanţă împreună

Mama lui Ionuţ, împietrită de durere lângă sicriul băieţelului

Cei care au trecut zilele acestea prin faţa bisericii de pe Calea Griviţei au însă propriile lor variante privind moarte

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 3 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 13 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 6 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°